Premierul Ludovic Orban ia în calcul luarea unor măsuri restrictive pe zone

Premierul Ludovic Orban a declarat, la începutul acestei săptămâni, că pot fi luate măsuri restrictive, de carantinare, în anumite zone unde numărul persoanelor infectate cu COVID-19 ar creşte peste 1.000 sau 1.200. „Nu ne dorim să mai luăm nicio măsură restrictivă. Obiectivul nostru este să nu luăm nicio măsură care să afecteze negativ economia în primul rând şi activităţile care se derulează. Sigur că nu ne dorim, nu vrem să ajungem în situaţia să fim obligaţi să luăm astfel de măsuri. Pentru că într-adevăr dacă va creşte numărul de persoane infectate, să spun, peste 1.000, peste 1.200, deja ne apropiem de un prag de risc şi putem ajunge în situaţia în care să fim obligaţi să luăm măsuri restrictive, acolo unde există cel mai mare risc epidemiologic, măsuri care pot fi locale, zonale, de carantinare zonală, mai ales a zonelor cu cel mai mare nivel de răspândire a virusului, putem lua măsuri de închidere a unor capacităţi economice”, a precizat premierul într-o declarație televizată. Şeful Executivului a mai spus că pot fi carantinate, de exemplu, sate sau cartiere, în funcţie de situaţie. „Carantinarea, de exemplu, dacă apare într-un sat sau într-un cartier vom lua măsuri de carantinare, pentru că în felul ăsta trebuie să stabilim riscul de transmitere a epidemiei, prin toate mijloacele legale pe care le avem la dispoziţie. Dar, repet, nu ne dorim să mai punem nicio restricţie. Din păcate, nu am putut să ne ducem planul de relaxare, şi aici mai spun încă o dată, România a avut un plan de relaxare foarte bine gândit, foarte bine pus la punct, care a fost stabilit ştiinţific, pe baza riscului epidemiologic, am dat drumul gradual, din 15 în 15 zile, aşteptând să vedem efectul măsurilor de relaxare, până la perioada de 14 zile, în care pot să diagnosticheze numărul de cazuri apărute în urma măsurilor de relaxare”, a spus Orban. Prim-ministrul Orban s-a referit şi la faptul că sunt multe persoane care au căzut în capcana unei campanii de negare a existenţei coronavirusului şi, astfel, au ignorat regulile care trebuie urmate pentru a limita răspândirea şi infectarea cu COVID-19.

Foto: Ludovic Orban, Zalău, iunie 2020 © Magazin Sălăjean

Leave a Comment