Pentru eliberarea apostilei, persoanele fizice trebuie sa plateasca 25 lei, iar persoanele juridice 47 lei. Salajenii care doresc sa-si autentifice acte cu apostila la Institutia Prefectului vor avea parte, din 21 mai, de doua elemente de noutate.
Primul ar fi legat de faptul ca apostila va fi emisa in format electronic si va avea caracter permanent, eliminandu-se valabilitatea de 6 luni de pana acum. Apostila electronica va fi emisa in format A4 color. Aceste noutati fac parte din proiectul pilot Apostila Electronica, Romania fiind tara pilot in Europa, alaturi de alte state precum Republica Moldova si Grecia.
Documentele pentru care Prefectura poate emite apostila sunt actele de stare civila, respectiv certificatele de nastere, casatorie, deces, adeverinte de vechime in munca, cazier judiciar, acte de studii, acte medicale, certificate de botez si cununie eliberate de preoti, acte ce atesta contributia la fondul de pensii. Pentru eliberarea apostilei, persoanele fizice trebuie sa plateasca 25 de lei (22 de lei pentru legalizare si 3 lei pentru cerere), iar persoanele juridice 47 de lei (44 de lei pentru legalizare si 3 lei pentru cerere).
Prefectura nu emite apostila pentru acte de identitate si pasapoarte, hotarari judecatoresti, acte emise de Registrul Comertului. Apostila este un certificat ce atesta veridicitatea semnaturii celui care o aplica si are valabilitate doar impreuna cu anexa, documentul care se apostileaza.