Prefectul promite: dosarele de fond funciar vor fi rezolvate in maxim doua luni

Prefectul promite: dosarele de fond funciar vor fi rezolvate in maxim doua luni

191 de cereri depuse in baza Legii 247/2005 nu au fost, inca, solutionate de catre comisiile locale din judetul Salaj, a anuntat ieri, in cadrul unei conferinte de presa, prefectul Alexandru Vegh. Este un numar destul de mare, desi fata de acum doua luni, s-a diminuat cu aproape 60. Ne aflam in aceasta situatie din cauza ca dosarele au fost returnate, intrucat s-au semnalat nereguli, considera prefectul.

Cele mai multe dosare nesolutionate (78) sunt in Cehu Silvaniei, in conditiile in care terenurile in cauza, apartinand Administratiei Domeniilor Statului, nu au putut fi predate, deocamdata, comisiei locale. Potrivit lui Vegh, toate cele 191 de cereri vor fi solutionate pana cel tarziu in 30 iunie.

In ceea ce priveste suprafetele de terenuri forestiere revendicate in baza legilor fondului funciar, totalul suprafetei nepredate la nivelul Salajului depaseste 1.300 de hectare, fata de mai bine de 1.800 de hectare cat se inregistra in urma cu doua luni. Prefectul sustine ca pentru aproape 300 de hectare din acest total nu exista suprafete disponibile la nivelul unitatilor administrativ teritoriale unde s-au facut solicitarile. Ca urmare, persoanelor carora li s-a validat reconstituirea dreptului de proprietate li se va oferi teren forestier in unitatea administrativa vecina. In situatii de acest fel se regasesc cetateni din Bobota, Crasna, Criseni, Dobrin, Halmasd, Ip si Marca.

Banii pe pasuni, la control!

Institutia Prefectului a solicitat primariilor din judet o situatie cu pasunile si islazurile comunale, in urma mai multor sesizari ale asociatiilor crescatorilor de animale, care reclama ca autoritatile locale nu le acorda suficient teren pentru pasunat. Vorbim despre 27.000 de hectare de pasune, pentru care asociatiile crescatorilor de animale primesc sprijin pe suprafata, in baza contractelor pe care le-au incheiat cu primariile.

Sunt aproape un milion de euro in fiecare an, o suma deloc de neglijat. In mod normal, contravaloarea sprijinului pe suprafata ar trebui sa fie destinata intretinerii si amenajarii pasunilor, a spus Vegh, adaugand ca reprezentantii institutiei pe care o conduce vor verifica modul in care se cheltuie acesti bani.

Pregatiri pentru recensamant

In Salaj, pregatirile pentru recensamantul populatiei si locuintelor si pentru recensamantul general agricol sunt in toi, a precizat subprefectul Claudiu Barsan. Potrivit spuselor sale, au fost constituite comisiile pentru recensamant la toate nivelurile si este in curs de realizare activitatea de verificare si actualizare a denumirilor de strazi si de numerotare a cladirilor in toate localitatile. Recensamantul populatiei si al locuintelor se va derula in noiembrie 2011, iar cel agricol, in perioada decembrie 2010-ianuarie 2011. In luna mai va demara activitatea de intocmire a listelor exploatatiilor agricole la nivel de localitati.

Apostila, numai pe calculator

Incepand din 21 mai 2010, aplicarea apostilei poate fi solicitata si de catre o ruda pana la gradul II cu titularul actului, dupa ce, pana acum acest lucru putea fi cerut numai de titluar, de un imputernicit ori de catre firma cu care titularul are contract. In plus, apostila va fi completata pe calculator, utilizandu-se fisierul transmis de la Ministerul Administratiei si Internelor. Dupa cum a declarat Claudiu Barsan, subprefectul judetului, categoriile de acte pe care se aplica apostila (acte oficiale administrative emise de autoritati ale administratiei publice centrale si locale) vor fi cuprinse intr-o lista intocmita si actualizata periodic de catre minister.

In fiecare luna, la Institutia Prefectului solicita apostila in jur de 120-130 de salajeni, in lunile de vara numarul lor ajungand chiar la 250.

Leave a Comment