Prefectul cere o mai mare transparenţă în cheltuirea subvenţiilor pentru suprafaţă

Prefectul cere o mai mare transparenţă în cheltuirea subvenţiilor pentru suprafaţă

Autorităţile locale şi Asociaţia Crescătorilor de Bovine (ACB) Sălaj solicită fermierilor membri ai acestei structuri asociative o mai mare transparenţă în cheltuirea subvenţiilor pentru suprafaţă primite de la stat. Solicitarea a fost făcută ieri, în cadrul Adunării Generale a Asociaţiei Crescătorilor de Bovine Sălaj, la care au participat peste 50 de preşedinţi şi membri ai unor asociaţii locale de crescători de bovine din judeţ. Aş dori, dacă se poate, să fie o mai mare transparenţă din partea asociaţiilor în privinţa cheltuirii sumelor pe care le atrageţi, sub diferite forme, din partea autorităţilor guvernamentale, şi aici mă refer strict la sumele pe care le primiţi de la APIA, de sprijin pentru suprafaţă. Vreau să vă spun că sunt multe semnale negative în privinţa modului în care sumele sunt cheltuite. Nu mi-aş dori ca peste un an sau doi să avem surprize neplăcute. Vreau să vă rog să încercaţi să respectaţi legea şi să cheltuiţi sumele respective aşa cum trebuie, a precizat prefectul judeţului Sălaj, Alexandru Vegh.

La rândul său, Virgil Ţurcaş, directorul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură Sălaj, a precizat că, în comparaţie cu perioda anilor 90, la această dată, se primesc subvenţii mult mai mari pentru întreţinerea şi punerea în valoare a păşunilor, motiv pentru care trebuie să se şi vadă ceva.

Eu vă îndemn să aveţi în vedere şi să vă fie pe primul plan deschiderea, comunicarea şi întâlnirile cu membrii asociaţiilor din teritoriu. Aveţi obligaţia, ca preşedinţi, să faceţi cunoscute aceste sume, să stabiliţi de comun acord modul de folosinţă a banilor, a afirmat Mircea Pop, preşedintele ACB Sălaj.

Pe de altă parte, la întâlnirea care a avut loc ieri, Vegh Alexandru a adăugat faptul că este foarte importantă şi respectarea drepturilor cetăţenilor privind proprietatea asupra pajiştilor pe care se păşunează. Nu în ultimul rând, prefectul a subliniat că apreciază modul în care noua conducere a asociaţiei a ştiut să gestioneze, în 2010, activitatea şi dificultăţile financiare şi că doreşte ca anul 2011 să fie unul mai bun din toate punctele de vedere.

Leave a Comment