Poliţiştii răniţi vor fi încadraţi pe alte funcţii

Poliţiştii răniţi nu îşi vor pierde locul de muncă. Ordonanţa de Urgenţă care modifică Statutul poliţistului a fost publicată în Monitorul Oficial. Astfel, potrivit actului normativ, poliţiştii răniţi, încadraţi într-un grad de invaliditate ca urmare a rănirii în timpul serviciului, vor putea fi menţinuţi în activitate pe alte funcţii.

Persoana al cărei raport de serviciu a încetat, fiind încadrată într-un grad de invaliditate, ca urmare a rănirii acesteia în timpul sau în legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu, poate fi numită, fără examen ori concurs, în funcţii de poliţist în unităţi ale Ministerului Afacerilor Interne. Conform Ordonanţei menţionate, menţinerea sau numirea în funcţii de poliţist se face prin ordin al ministrului afacerilor interne, pe baza propunerii şefului unităţii din care acesta face parte, respectiv a făcut parte şi a avizului comisiei de expertiză medicală şi evaluare a capacităţii de muncă.
Comisia de expertiză medicală şi evaluare a capacităţii de muncă constată dacă atribuţiile funcţiilor pe care urmează să fie menţinut, respectiv numit sunt compatibile cu incapacitatea dată de afecţiunea fizică/psihică şi pot fi îndeplinite fără riscul de a o agrava.
Aceeaşi ordonanţă stabileşte faptul că, la cerere, pot fi înmatriculaţi în instituţiile de învăţământ ale Ministerului Afacerilor Interne copiii aflaţi în întreţinerea poliţistului decedat sau încadrat într-un grad de invaliditate ca urmare a rănirii acestuia în timpul ori în legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu.
De asemenea, soţul sau soţia poliţistului decedat sau încadrat într-un grad de invaliditate ca urmare a rănirii acestuia în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu, precum şi copii acestuia, pot fi numiţi în funcţii de poliţist ori angajaţi ca personal contractual, fără examen sau concurs, în unităţi ale Ministerului Afacerilor Interne, dacă îndeplinesc condiţiile legale. Conform sursei citate, identificarea funcţiei în vederea numirii, respectiv angajării se face ţinând cont de studiile solicitantului şi de cerinţele postului.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Sălaj, la nivelul judeţului nu există cazuri de poliţişti trecuţi în rezervă în urma rănirii acestora în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu.

One Thought to “Poliţiştii răniţi vor fi încadraţi pe alte funcţii”

  1. […] Persoana al cărei raport de serviciu a încetat, fiind încadrată într-un grad de invaliditate, ca urmare a rănirii acesteia în timpul sau în legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu, poate fi numită, fără examen ori concurs, în funcţii de poliţist în unităţi ale Ministerului Afacerilor Interne. Conform Ordonanţei menţionate, menţinerea sau numirea …mai multe stiri […]

Leave a Comment