Plangere impotriva jandarmilor salajeni

Plangere impotriva jandarmilor salajeni

De la inceputul anului, jandarmii salajeni au executat nu mai putin de 2.631 de misiuni de asigurare, restabilire si mentinere a ordinii publice la manifestari de protest, sportive si culturale, la actiuni pentru punerea in aplicare a mandatelor de aducere, actiuni executate in cooperare cu alte institutii, dar si cu ocazia unor vizite oficiale.

In cadrul acestor misiuni au fost aplicate 858 de sanctiuni contraventionale in valoare de 171.110 de lei, jandarmii constatand, in ceea ce privesc faptele de natura penala, un total de 71 de infractiuni si 88 de autori identificati. Valoarea prejudiciilor produse prin savarsirea infractiunilor a insumat 3.068 de lei, dintre care 2.356 de lei au fost recuperati.

Pentru mentinerea ordinii publice si realizarea dispozitivelor de siguranta publica in municipiul Zalau si orasele Simleu Silvaniei, Jibou si Cehu Silvaniei, s-a actionat in patrule mixte, in acest sens programul de lucru al jandarmilor fiind corelat cu cel al politistilor, pe schimburi, patrularea efectuandu-se cu autoturismele din dotarea politiei, a mentionat Vasile Bocea, inspectorul sef al Inspectoratului de Jandarmi Judetean (IJJ) Salaj.

In perioada de referinta, cadrele IJJ Salaj au asigurat paza si protectia institutionala la 16 obiective: trei apartinand Ministerului Administratiei si Internelor si 12 date in compententa prin hotarare de guvern – opt la instante judecatoresti si parchete, patru obiective financiar bancare iar, incepand cu data de 1 august 2009, au fost instituite masuri de paza temporara la Camera de Conturi a Judetului Salaj.

Jandarmii au asigurat paza si protectia a 1.527 de transporturi de valori, dintre care: 20 interjudetene, 591 judetene si 916 locale. De asemenea, s-a asigurat paza si protectia a 21 de transporturi cu caracter special si executarea a 1.690 de misiuni de asigurare a pazei si protectiei transporturilor corespondentei clasificate in zona de responsabilitate a Directiei Judetene de Informatii Salaj.

Pozitiv este faptul ca, pe segmentul misiunilor de paza si protectie institutionala, in cursul anului 2009, unitatea noastra nu a inregistrat evenimente negative in executarea acestora, a precizat Vasile Bocea.

Cu toate acestea, la final de an, lucrurile s-au aratat ceva mai precipitate. Un barbat din Cehu Silvaniei a depus o plangere, saptamana trecuta, impotriva a patru jandarmi salajeni, pe motiv ca acestia, aflati in misiune, l-au agresat fizic rupandu-i un deget de la mana.

La conferinta de presa sustinuta ieri la sediul IJJ Salaj, Vasile Bocea ne-a relatat ca acest caz urmeaza a fi cercetat de catre Parchetul Militar. Cei in cauza infirma acuzatiile aduse de reclamant. Totul s-a petrecut legal, in cadrul unui control mixt, desfasurat in colaborare cu un reprezentant al Directiei Silvice Salaj, pentru prevenirea comertului ilicit de brazi de Craciun.

Acestia spun ca, in momentul controlului, barbatul a avut un comportament neadecvat, refuzand sa prezinte documentele care sa ateste legalitatea actului de comert cu pomi de Craciun. Nu vreau sa ma pronunt, acest caz urmand a fi solutionat la nivelul Parchetului Militar. Asigur doar ca vor fi luate toate masurile necesare pentru a se face dreptate, a incheiat comandantul Jandarmeriei Salaj.

Leave a Comment