Peste 9.000 de amenzi aplicate de polițiști, de la debutul verii

Polițiștii sălăjeni au luat măsuri suplimentare pentru siguranţa cetăţenilor, prevenirea faptelor antisociale şi pentru menţinerea ordinii şi liniştii publice, în sezonul estival aflat în plină desfășurare. Aproape 500 de infracţiuni au fost sesizate şi 9.026 de sancţiuni contravenţionale au fost aplicate de poliţişti în perioada sezonului estival. În perioada 17 iunie – 2 august, Inspectoratul de Poliție Județean Sălaj a acționat cu efective mărite pentru siguranța cetățenilor, prevenirea faptelor antisociale și pentru menținerea ordinii și liniștii publice, pe perioada sezonului estival 2020. Astfel, în perioada de referință, polițiștii au fost sesizaţi despre comiterea a 475 de infracţiuni, din care 84 la regimul circulaţiei rutiere (conducere sub influenţa băuturilor alcoolice, conducere fără permis şi conducere cu autoturismul neînmatriculat), 118 contra patrimoniului (furturi, distrugeri, tâlhărie),  iar diferenţa au constituit alte genuri de infracţiuni, şi au surprins în flagrant 66 de persoane. Pentru nerespectarea normelor de conviețuire socială prevăzute de Legea 61/1991 republicată, oamenii legii au aplicat 1575 de sancțiuni contravenționale. Pentru prevenirea accidentelor de circulație, polițiștii rutieri au acționat la nivel judeţean, în urma abaterilor constatate fiind aplicate 7378 de sancțiuni, din care 34 pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice, 2621 pentru nerespectarea regimului legal de viteză, iar diferenţa au constituit alte abateri. De asemenea, au fost reţinute 421 de permise de conducere (199 pentru depăşirea cu mai mult de 50 Km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv) şi 203 de certificate de înmatriculare. Totodată, în cadrul acţiunilor desfăşurate au mai fost aplicate 42 de sancţiuni contravenţionale la Legea 12/1990 şi 31 la alte acte normative, fiind confiscate bunuri în valoare de 29.766 de lei.

Pentru siguranța dumneavoastră, polițiștii vă sfătuiesc:

Când plecați de acasă: încercați să creați aparența că se află cineva în locuință, prin instalarea unor dispozitive de aprindere și stingere automată a luminilor în locuință sau colectarea frecventă a corespondenței de către un vecin sau o persoană de încredere. Nu lăsați sume mari de bani sau valori în casă. Nu postați pe rețelele de socializare mesaje din care să reiasă că sunteți departe de casă, întrucât poate constitui o invitație pentru hoți. Acordați o atenție sporită lucrurilor personale atunci când mergeți să vă relaxați, în timpul ieșirilor la iarbă verde, la piscine, ștranduri sau la pescuit.

Nu lăsați obiectele de valoare – bijuterii, portmonee, telefoane mobile – la vedere pe plajă. În stațiune: când ați ajuns la destinație, nu lăsați bagajele nesupravegheate lângă mașină. Nu expuneți sumele de bani pe care le dețineți. Lăsați-vă lucrurile de valoare, banii, documentele în seiful hotelului. Luați la dumneavoastră doar sumele necesare efectuării plăților curente. Nu lăsați nesupravegheate pe plajă lucrurile de valoare (telefoane, aparate/camere de fotografiat/filma, portofele, borsete etc.). Câteva momente de neatenție sunt suficiente pentru ca infractorii să le sustragă. Dacă vi s-a repartizat o cameră la un etaj inferior, nu lăsați geamurile deschise! Este calea cel mai ușor accesibilă hoților. Pe lângă activitatea curentă a polițiștilor, este bine ca fiecare cetățean să știe și să ia măsurile proprii de protejare împotriva infractorilor. Pentru orice situație care poate constitui o urgență, apelați serviciul unic de urgență 112.

 

 

Alte articole

Leave a Comment