Pe Boc îl doare în “indiferenţă” de drama oamenilor din Recea

Pe Boc îl doare în “indiferenţă” de drama oamenilor din Recea

Cu toate că au trecut aproape şase luni de la ultima solicitare înaintată Guvernului pentru acordarea unui sprijin financiar localităţii Recea, unde 26 de case au fost afectate de alunecări de teren, Prefectura Sălaj nu a primit până acum niciun răspuns din partea autorităţilor centrale.

De mai bine de 15 ani, unul din versanţii pe care este aşezată localitatea Recea a luat-o la vale, iar situaţia se agravează de la an la an. În zonă ar trebui luate măsuri urgente care să stabilizeze terenul, dar nici localnicii, nici Primăria Vârşolţ (de care aparţine satul Recea, n.r.) nu posedă capacitatea financiară pentru a se apuca de o asemenea investiţie.

Ca urmare, gospodarii care au casele construite pe versantul care a prins viaţă nu pot decât să stea cu grija zilei de mâine şi să mai cârpească pe ici, pe colo, pereţii locuinţelor care se degradează constant. În primăvara acestui an, după câteva zile în care ploile abundente s-au ţinut lanţ şi alunecările versantului s-au reactivat, nu mai puţin de 26 de case au ajuns să aibă crăpături mari în pereţi. A fost pentru a doua oară în 2011 când pământul a luat-o la vale, băgând spaima în sufletul localnicilor.

La vremea respectivă, primarul comunei Vârşolţ, Breda Lajos, caracteriza situaţia ca fiind critică, mai ales că pentru 20 din cele 26 de imobile, fundaţia nu mai este solidă. Starea lucrurilor este cu atât mai gravă cu cât versantul unde s-au înregistrat alunecări ale solului se află în vecinătatea unui drum comunal care face legătura între localităţile Recea şi Recea Mică. În plus, nici lunile care au urmat nu au fost scutite de ploi, la fel cum nu a fost scutită nici luna în curs, iar primarul Breda Lajos se teme că alunecările versantului se pot reactiva la orice cădere mai mare de precipitaţii.

Pentru a rezolva problema, administraţia locală din Vârşolţ a cerut sprijinul Prefecturii Sălaj, instituţie care a trimis Ministerului Administraţiei şi Internelor un proiect de Hotărâre de Guvern în sensul alocării unui sprijin financiar pentru Recea. În conformitate cu Studiul de prefezabilitate întocmit de specialiştii Consiliului Judeţean, suma necesară ar fi de 7,1 milioane de lei din Fondul de rezervă bugetară a Guvernului, însă deşi această solicitare a fost precedată de o alta asemănătoare, în 2010, în niciunul din cazuri autorităţile centrale nu au dat până acum vreun răspuns. “Din păcate, până acum nu s-a primit niciun răspuns în acest caz”, a declarat Sebastian Olaru, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Sălaj. Potrivit sursei citate, banii respectivi sunt necesari pentru stabilizarea terenului intravilan şi consolidarea locuinţelor avariate din localitatea Recea, proiectul de Hotărâre de Guvern fiind înaintat autorităţilor centrale “cu rugămintea de a fi supus spre analiză şi aprobare Guvernului României”.

Crăpături adânci în pereţii caselor

Numai că, atâta vreme cât autorităţile centrale nu au urechi pentru nevoile celor din Recea, acestor familii nu le rămâne deocamdată nimic altceva de făcut decât să îşi cârpească mai departe, cum pot, crăpăturile din pereţii caselor, şi să spere că dealul nu se va mai urni la viitoarea ploaie.

Între timp, pentru cazul de urgenţă când cele 26 de familii vor trebui evacuate, Primăria Vârşolţ s-a gândit deja la amenajarea a două săli de clasă la Şcoala Generală din Recea, unde să fie amplasate paturi şi alimente pentru sinistraţi.

Proprietarii caselor sunt, însă, bătrâni şi, până acum, nici în restul situaţiilor când versantul a luat-o la vale, nu au putut fi convinşi să îşi părăsească locuinţele. Doar trei case aflate pe acelaşi deal sunt acum pustii, proprietarii lor – toţi vârstnici – temându-se să mai locuiască acolo şi mutându-se la copii sau nepoţi în Zalău.

Din cauza vârstei înainte a gospodarilor, nici soluţia gândită de administraţia locală din Vârşolţ nu are sorţi de izbândă. Deşi conducerea Primăriei Vârşolţ este dispusă să ofere familiilor afectate terenuri unde să îşi construiască alte case, aceştia refuză, bătrâneţea, dar şi lipsa de bani împiedicându-i să se apuce de clădit alte gospodării.

Dealul s-a trezit la viaţă acum 15 ani

Problemele din Recea sunt cauzate de faptul că versantul sus amintit este unul argilos, care devine instabil după ploaie şi începe să alunece. Evaluările de specialitate făcute de experţii din judeţ arată că pentru stabilizarea lui ar trebui realizate lucrări de drenaj pe o suprafaţă de 10,5 hectare.

Alunecările de teren din Recea au fost observate pentru prima dată în urmă cu 15 ani, dar s-au agravat din anul 2000. În primavara anului 2009, în urma alunecărilor de teren înregistrate în zonă, la unele locuinţe pereţii s-au deplasat atât de mult, încât nu se pot închide uşile şi geamurile. Crăpăturile din pereţi s-au accentuat în 2010, când au fost 20 de case afectate, iar situaţia s-a agravat la începutul acestui an, când s-a ajuns în total la 26 de imobile afectate.

Leave a Comment