O tanara din Zalau, in varsta de 19 ani, se numara printre finalistele concursului de frumusete Miss World Romania 2010, dupa ce a participat la un casting organizat la Satu Mare. Zalauanca Raluca Bidan a ajuns sa participe la acest concurs pregatita si promovata de o agentie de modele din Satu Mare, Gabys Models, dupa ce reprezentantii agentiei i-au vazut pozele postate pe un site de socializare pe internet.
Pentru finala selectiei nationale a concursului de frumusete Miss World Romania exista deja trei certitutini de o frumusete plina de personalitate, toate trei pregatite si promovate de Gabys Models. Printre acestea se numara si o tanara frumoasa din Zalau, Raluca Bidan, in varsta de 19 ani, cu sanse reale la o cariera de modelling. La recomandarile Gabrielei Sas, sefa agentiei satmarene, Raluca a participat la castingul organizat de promotorii concursului de frumusete Miss World Romania si a fost aleasa, impreuna cu alte doua tinere, Kitty Veibel, din Carei, si Natalia Rus, din Baia Mare, pentru participarea in finala competitiei.
Sunt la agentie de aproximativ un an, de cand am fost chemata pentru o sedinta foto. De atunci, am primit oferte importante, chiar si de la agentii din strainatate, pentru prezentari de moda sau concursuri, insa am vrut sa-mi inchei studiile liceale, dupa care sa intru in domeniu. Tocmai de aceea, acesta este primul concurs la care particip. Sunt foarte incantata de aceasta oportunitate, mai ales pentru sansele oferite prin participarea la acest concurs in cariera de modelling, si nu numai, ne-a spus Raluca Bidan, aflata in concediu in Italia.
Tanara zalauanca este proaspata absolventa a Colegiului Tehnic Alesandru Papiu Ilarian Zalau, iar, pe langa faptul ca are dimensiunile dorite de multe fete, 1,80 m inaltime si dimensiunile formelor 84-61-90, Raluca este si o fata desteapta, reusind sa promoveze bacalaureatul, anul acesta, cu nota 9,63.
Reprezentantii Agentiei Gabys Models ne-au spus ca Raluca Bidan a fost contactata dupa ce i-au vazut pozele postate pe www.hi5.com, un site de socializare pe internet. Finala concursului de frumusete Miss World Romania 2010 va avea loc la Brasov, in perioada 5-12 septembrie.