Se inteteste concurenta pe locurile de munca disponibile la nivelul judetului Salaj. In acest moment, firmele salajene pun la bataie abia 98 de posturi, 60 dintre acestea fiind destinate persoanelor interesate sa lucreze in domeniul confectiilor, potrivit datelor furnizate de catre Agentia Judeteana de Ocupare a Fortei de Munca (AJOFM) Salaj. Asta in timp ce la nivelul institutiei sunt inregistrati 8.555 de someri.
Oferta angajatorilor locali mai cuprinde 21 de joburi in industria alimentara, noua, in domeniu serviciilor, sapte, in constructii si doua, in comert. Cele mai multe locuri de munca vacante sunt scoase la concurs de catre companii precum Giacomo Exim Jibou, ce vrea sa angajeze 15 confectioneri si 10 muncitori necalificati, Euroconserve Zalau, in cautarea a 20 de muncitori necalificati, si CAAFS Profi Jibou, firma ce are nevoie de 15 confectioneri-asamblori.
Somerii cu studii superioare nu prea au de unde alege, in conditia in care doar doi angajatori din Salaj sunt interesati sa incadreze in munca persoane cu facultate. Este vorba despre un post de administrator cont la CEC Bank, pentru punctul de lucru din Letca, si unul de asistent marketing la Comatex Zalau.