Angajatorii salajeni ofera celor aproape 9.000 de someri din judet 147 de locuri de munca vacante. Dintre acestea, doar 19 sunt destinate persoanelor cu studii superioare, iar restul, pentru cei cu studii medii. Potrivit datelor furnizate de catre Agentia Judeteana de Ocupare a Fortei de Munca (AJOFM) Salaj, cele mai cautate meserii sunt in domeniul confectiilor, urmate de cele din servicii.
Astfel, angajatorii din judet au pus la bataie 73 de locuri de munca in confectii, pe posturi precum confectioner-asamblor textile, confectioner articole din piele si inlocuitori si muncitor necalificat, in timp ce in servicii sunt disponibile 50 de slujbe, ca agent asigurare, sofer autocamion, strungar universal, mecanic utilaj, tamplar, drujbist etc.
Pentru persoanele care doresc sa lucreze in constructii, firmele de profil ofera in aceste zile 19 joburi (zidar pietrar, dulgher restaurator, inginer constructii civile), in timp ce in industria alimentara sunt neocupate cinci posturi (ospatar, inginer industria alimentara, specialist marketing).
Potrivit listei cu locurile de munca vacante publicate de catre AJOFM Salaj, printre angajatorii care au nevoie de personal se numara societati precum Giacomo Exim Jibou, Universal Co Zalau, AC Pack SRL Nusfalau, Ara Shoes Simleu Silvaniei sau Omniasig Zalau.