O minoră din Sălaj a furat bijuterii de 3.000 de lei

Polițiștii clujeni cercetează pentru comiterea infracțiunii de furt o fetiță de 15 ani, din Sălaj, acuzată că a păgubit o femeie de bijuterii în valoare de 3.000 de lei. ”O femeie în vârstă de 28 de ani, din comuna Aghireșu, a sunat la Poliție și a anunțat că i-au fost sustrase din locuință mai multe bijuterii din aur în valoare de aproximativ 3.000 de lei. Poliţiştii au început cercetările și au depistat o minoră de 15 ani, din județul Sălaj, care avea asupra sa bunurile reclamate ca fiind sustrase”, potrivit unui comunicat de presă al Poliției clujene. Din verificările poliţiştilor s-a stabilit că minora ar fi profitat de neatenţia femeii şi ar fi sustras două lănţişoare, precum şi o cruciuliţă din aur pe care femeia le avea în locuinţă.

Leave a Comment