Cu toate că Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului a scos la vânzare mii de locuinţe ANL în întreaga ţară, abia 53 şi-au găsit cumpărători. Asta, în ciuda declaraţiilor promiţătoare în care se întreceau oficialii ministerului anul trecut, când anunţau că, la nivel naţional, vor vinde fără probleme 20.000 de astfel de locuinţe. Exemplul cel mai bun pentru cât de rău au mers lucrurile este în Zalău, unde chiriaşii eligibili pentru o asemenea achiziţie sunt ţinuţi la distanţă de preţurile mari.
Doar 53 de locuinţe construite prin Programul Locuinţe pentru tineri au fost vândute, la nivel naţional, după ce anul trecut oficialii Ministerului Dezvoltării spuneau că vor să vândă 20.000 de locuinţe ANL. Din vânzarea locuinţelor pentru tineri s-au încasat 5.422.117 de lei, banii fiind viraţi de administraţiile locale în contul ANL pentru a fi folosiţi pentru construirea de noi locuinţe. Vânzările au fost încheiate cu succes în Sebeş, Curtea de Argeş, Nehoiu, Titu, Brad, Slobozia, Iaşi, Piatra Neamţ, Buşteni, Vaslui şi Râmnicu Vâlcea. Nici urmă de Zalău sau de vreo altă localitate sălăjeană care are blocuri ANL unde locuinţele ar putea fi scoase la vânzare, conform legislaţiei în vigoare.
Preţurile ţin la distanţă cumpărătorii
Acest lucru nu înseamnă că administraţia locală municipală nu a făcut demersuri pentru a scoate pe piaţă astfel de apartamente. Primăria Zalău a scos la vânzare, în baza Hotărârii de Guvern 587/2009 privind stabilirea regimului juridic al locuinţelor destinate 20 de apartamente ANL, situate în blocul de locuinţe O3, de pe strada Olarilor, dar abia şapte familii chiriaşe şi-au manifestat intenţia de cumpărare. Nici măcar acestea, însă, nu au reuşit să finalizeze demersurile de cumpărare şi să se vadă proprietare ale spaţiilor în care au locuit în ultimii ani, toţi considerând preţurile stabilite de administraţia municipală prea mari pentru a şi le putea permite.