Nimeni nu vrea rubinele confiscate în 2010 la Zalău

Cele peste 6.400 de rubine confiscate în 2010 la Zalău nu și-au găsit nici acum cumpărător, deși Direcția Generală a Finanțelor Cluj le scoate lunar la vânzare, iar prețul metalelor prețioase scade de la an la an. Inițial au fost evaluate de către specialişti la suma de 150.000 de lei, respectiv 79 de lei pe gram. Pentru că sunt semi-prelucrate, bijutierii români nu se înghesuie să le cumpere, iar acum sunt scoase la licitație la jumătate din preț. ”Prelucarea lor şi montarea lor în bijuterii, de fapt, ar fi destinaţia lor finală. Este o activitate de început în cadrul industriei prelucrătoare, ceea ce încercăm în acest moment, intermediar, care să poată scoate aceste produse pe piaţa turcă sau arabă, unde sunt mult mai căutate decât la noi”, au declarat pentru presa națională reprezentanții Finanțelor Cluj.
Vă reamintim că polițiștii zălăuani au confiscat, în octombrie 2010, 6.411 rubine de la un cetăţean italian şi de la o tânără din Băbeni care încercau să vândă pietrele preţioase contra sumei de 35.000 de euro. Cei doi au scos la vânzare pietrele pe o stradă din centrul municipiului, marfa fiind depozitată în cutii ţinute în autoturismul celor doi, oprit într-o parcare din zonă.

Leave a Comment