Nereguli la stâne din Sălaj. Ciobani amendați pentru că nu și-au înregistrat câinii

În vederea asigurării condițiilor de viață și bunăstare a animalelor și pentru responsabilizarea deținătorilor acestora, polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj au efectuat verificări la mai multe stâne din județ. Astfel, în cadrul activităților întreprinse, polițiștii au constatat mai multe nereguli, dintre care majoritatea au fost cele privind modul de deținere al câinilor care asigură paza stânelor. În urma verificărilor efectuate s-a constatat faptul că deținătorii acestora nu respectă obligațiile prevăzute de legislația în domeniu, respectiv majoritatea câinilor nu erau identificați prin microcipare, nu erau vaccinați și sterilizați și nu li s-a asigurat asistența medicală veterinară. Totodată, s-a constatat că unii proprietari dețineau câini fără a avea documente sanitare veterinare sau dețineau un număr mai mare de câini decât permite legislația în vigoare. Ca urmare a neregulilor constatate, polițiștii au aplicat 26 de sancțiuni contravenționale, cu amenzi în valoare totală de 5.500 de lei. Poliţiştii Biroului pentru Protecţia Animalelor vor desfăşura în continuare activităţi de verificare a condițiilor de sănătate, bunăstare și deținere a animalelor la stânele din județ, pentru salvarea animelor aflate în pericol și pentru prevenirea și combaterea faptelor ilegale îndreptate împotriva animalelor, a relelor tratamente și a cruzimii față de animale. Deţinătorii de animale au obligaţia de a asigura acestora, în funcţie de nevoile etologice, specie, rasă, sex, vârstă şi categorie de producţie, următoarele: un adăpost corespunzător; hrană şi apă suficiente, posibilitatea de mişcare suficientă, îngrijire şi atenţie, asistenţă medicală, identificarea și vaccinarea antirabică a câinilor, neîndeplinirea acestor obligații fiind sancționate conform legislației în vigoare.

One Thought to “Nereguli la stâne din Sălaj. Ciobani amendați pentru că nu și-au înregistrat câinii”

  1. […] respectiv majoritatea câinilor nu erau identificați prin microcipare, nu… Articolul Nereguli la stâne din Sălaj. Ciobani amendați pentru că nu și-au înregistrat câinii apare prima dată în Magazin Sălăjean. Citeste mai […]

Leave a Comment