Monumente funerare profanate în Cimitirul Evreiesc din Zalău

Cimitirul Evreiesc situat pe Aleea Margaretelor din Zalău a fost, zilele trecute, călcat de răufăcători. Pe trei dintre monumentele funerare din cimitir  au fost desenate simboluri naziste, o faptă gravă şi pedepsită de Codul Penal şi care întinează memoria evreilor care se odihnesc în acest cimitir, lovind în acelaşi timp şi în comunitatea evreiească din judeţ şi din ţară. Biroul de presă al comunităţii ne-a comunicat faptul că, în dimineaţa zilei de vineri, 21 iulie, mai mulţi cetăţeni aparţinând comunităţii, în timp ce  efectuau lucrări de întreţinere şi curăţenie în cimitir, au descoperit trei monumente funerare având inscripţionate pe piatră simbolul nazist, prin desene cu vopsea, de tipul grafitti. Reprezentanţii comunităţii au anunţat imediat Poliţia, iar o echipă din cadrul Poliţiei Municipiului s-a deplasat la faţa locului pentru a face primele cercetări. A fost înregistrată şi o plângere penală la Poliţie urmând ca în cursul zilei de luni, reprezentanţii comunităţii să adreseze o plângere şi Poliţiei Locale. Surse din cadrul anchetei ne-au dezvăluit faptul că există deja un cerc de suspecţi în acest caz. Profanarea prin orice mijloace a unui mormânt, a unei urne funerare sau a unui monument funerar se pedepseşte de legea penală din România cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.

În aceste zile, comunitatea evreiască din Zalău a organizat o acţiune de curăţenie şi toaletare a spaţiilor verzi în cimitir, aceştia dorind pe viitor să repare, din fonduri proprii, gardul cimitirului şi să efectueze şi alte lucrări de întreţinere, având în vedere starea nu tocmai bună a locurilor de veci din acest cimitir. Reprezentanţii comunităţii evreieşti din Zalău ne-au declarat totodată faptul că, o prioritate absolută este securizarea cimitirului, prin construirea unui gard de beton care să-l protejeze de animale sau răufăcători. Actualul gard este aproape în totalitate distrus şi nu oferă nicio protecție în acest sens. Comunitatea doreşte ca prin acţiuni de voluntariat, să încerce să îndrepte pietrele funerare şi să realizeze, în măsura în care vor reuşi să strângă fondurile necesare, o cartografiere a mormintelor și cuprinderea lor într-o bază de date care să poată fi accesată online de doritori.

Leave a Comment