Modificări de taxe la Direcţia Publică Comunitară de Evidența Persoanelor Zalău

Pentru serviciile prestate de Direcția Publică Comunitară de Evidența Persoanelor în domeniul Evidenței Persoanelor și al Stării Civile, au fost abrogate mai multe taxe. Din 1 februarie 2017, a intrat în vigoare Legea nr. 1/2017 privind eliminarea unor taxe și tarife, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative. Au fost abrogate: taxa extrajudiciară de timbru, în valoare de 5 lei, pentru eliberarea și preschimbarea actelor de identitate, înscrierea în actul de identitate a mențiunii privind stabilirea reședinței, eliberarea cărții de identitate provizorii, înregistrarea cererilor persoanelor fizice și juridice privind furnizarea unor date din Registrul Național de Evidență a Persoanelor și eliberarea copiei de pe decizia de schimbare a numelui, taxa extrajudiară de timbru, în valoare de 15 lei, pentru schimbarea numelui și a sexului. În consecință, începând din data de 1 februarie 2017, Direcția Publică Comunitară de Evidență a Persoanelor percepe doar următoarele taxe: – taxa pentru eliberarea cărții de identitate, în valoare de 7 lei; – taxa pentru eliberarea cărții de identitate provizorii, în valoare de 1 leu; – taxa privind furnizarea unor date din Registrul Național de Evidență a Persoanelor, în valoare de 1 leu. Aceste taxe se pot achita la Serviciul Taxe și Impozite Locale din cadrul Primăriei Municipiului Zalău sau la Cec Bank.

Leave a Comment