Cu toate ca ministrul Mediului, Nicolae Nemirschi, a declarat, la sfarsitul saptamanii trecute, ca din 2010 Romania va plati amenzi de 200.000 de euro pe zi daca gropile de gunoi neconforme nu vor fi inchise, el a uitat sa faca precizari si in privinta sprijinului banesc pe care ministerul pe care il reprezinta ar trebui sa il acorde primariilor in acest sens. Mai degraba, demnitarul ii trimite pe edilii oraselor si ai comunelor spre fondurile europene, pe care le considera principala sursa de venit din care trebuie rezolvata problema deponeurilor.