Medicii din Urgenta – retinuti de cazuri false

Medicii din Urgenta - retinuti de cazuri false

Peste 70 la suta dintre pacientii care s-au prezentat la sfarsitul saptamanii trecute, in perioada 7-9 august, la Unitatea de Primire a Urgentelor (UPU) din cadrul Spitalului Judetean de Urgenta Zalau, nu au necesitat tratament in regim de urgenta. Potrivit purtatorului de cuvant al unitatii spitalicesti, Codruta Puscas, din cele 353 de cazuri tratate, doar 96 au reprezentat cazuri reale de urgente medicale. Din nefericire insa, pacientii care se prezinta la UPU cu diferite afectiuni care ar putea fi consultate sau tratate de catre medicii de familie, ingreuneaza cu mult munca personalului medical din cadrul Sectiei Urgenta in rezolvarea celor intr-adevar incadrate ca urgente medicale, a precizat Puscas. Tot ea ne-a spus ca, in perioada amintita, s-au inregistrat cu 39 de cazuri mai putine fata de numarul celor aferente aceleiasi perioade a saptamanii anterioare. Au ajuns la UPU, din cadrul spitalului, 95 de persoane cu plagi, fracturi, traumatisme, entorse sau contuzii, cu 16 cazuri mai putine fata de cele aferente aceleiasi perioade a saptamanii anterioare, trei cu politraumatisme prin agresiune, cu zece mai putin, precum si sapte persoane aflate in stare de ebrietate, cu sase cazuri mai putin. A crescut in schimb numarul pacientilor cu afectiuni de hipertensiune arteriala, la 15 cazuri (plus trei), a pacientelor care au necesitat travaliu declansat, la 24 de cazuri (plus zece), precum si a persoanelor ranite in accidente rutiere, la cinci cazuri (plus doua), si a celor prezentand plagi prin muscatura de caine, pisica si alte animale, la sase cazuri, fata de patru inregistrate saptamana anterioara, ne-a declarat purtatorul de cuvant al Spitalului Judetean de Urgenta Zalau.

Leave a Comment