Medicii de gardă de la UPU, înjuraţi şi ameninţaţi de persoane aflate sub influenţa alcoolului

Dispeceratul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Sălaj a fost sesizat telefonic sâmbătă de două ori de către cadrele medicale aflate în serviciu la Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU) a Spitalului Judeţean, cu privire la faptul că persoane aflate sub influenţa băuturilor alcoolice provoacă scandal în incinta unităţii. Prima solicitare a fost primită la ora 17.30, jandarmii care s-au deplasat la faţa locului au aplanat scandalul şi au restabilit ordinea, sancţionâdu-l pe C.I. de 58 de ani din Zalău cu amendă în valoare de 1000 lei pentru proferarea de injurii, cuvinte şi expresii jignitoare şi ameninţări cu acte de violenţă la adresa personalului medical aflat în serviciu. Cea de-a doua intervenţie a jandarmilor la Unitatea de Primiri Urgenţe a avut loc în jurul orei 22.05, jandarmii constatând că G. Z., de 54 de ani din Zalău, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice, a ameninţat de asemenea cu acte de violenţă şi a adresat injurii personalului medical, tulburând buna desfăşurare a activităţii în cadrul unităţii de primiri urgenţe. Pentru faptele săvârşite, bărbatul a fost sancţionat contravenţional cu amendă învaloare de1000 lei, conform Legii 61/ 1991 privind sancţionarea faptelor deîncălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice. Informaţiile ne-au fost furnizate de către Inspectoratul de Jandarmi Sălaj.

Alte articole

One Thought to “Medicii de gardă de la UPU, înjuraţi şi ameninţaţi de persoane aflate sub influenţa alcoolului”

  1. Anonim

    Le trebuie liniste pentru somn.

Leave a Comment