Materiale de constructii cu nereguli

Materiale de constructii cu nereguliInspectorii Comisariatului Judetean pentru Protectia Consumatorilor Salaj au aplicat sapte amenzi contraventionale, in valoare totala de 23.000 lei, ca urmare a controalelor efectuate in a doua jumatate a lunii martie la producatori, importatori, distribuitori si detailisti care comercializeaza materiale de constructii pe raza judetului. Printre neregulile constatate se numara: neafisarea codului unic de inregistrare, comercializarea de produse fara elemente de identificare, caracterizare si instructiuni de utilizare neredactate in limba romana, produse cu termen de valabilitate depasit (silicon, vopsea, eurochit , adeziv, chituri, grund, diluant). Ca urmare a deficientelor constate s-a dispus masura opririi temporare de la comercializare, pana la intrarea in legalitate si remedierea deficientelor, a unor produse in valoare de 413 lei si s-a dispus masura de oprire definitiva de la comercializare a unor produse in valoare de 1.102 lei, produse care prezentau termenul de valabilitate expirat.

Leave a Comment