Lidl Zalău a retras de la vânzare mii de litri de apă minerală și ciocolată suspectă de salmonella

Magazinul Lidl din Zalău a fost controlat de inspectorii OPC și DSV. Aceștia au decis retragerea de la vânzare a 4.608 litri de apă minerală și 130 de tablete de ciocolată.

Peste 4.500 de litri de apă minerală Saguaro au fost retrași de la comercializare din supermarketul Lidl Zalău. Inspectorii Protecției Consumatorului au constatat că apa provenea dintr-un izvor neomologat, care nu se afla pe lista Autorităţii Naţionale pentru Resurse Minerale. ”Am găsit apă minerală Saguaro, în cantitate de 4.608 litri, cu o valoare de 6.405 lei, care era îmbuteliată la ivzorul F4 Roşu – Vatra Dornei, care nu e înregistrat ca rezervă sau resursă de apă minerală”, ne-a declarat Dorina Rednic, directorul OPC Sălaj. La nivel național, Lidl a retras de la comercializare peste 100.000 de litri de apă minerală Saguaro. Inspectorii de la Protecţia Consumatorului au făcut verificări după ce un client a făcut o reclamaţie.
În replică, Lidl a anunțat prin intermediul unui comunicat de presă că este vorba despre o problemă de etichetare, iar sănătatea consumatorilor nu a fost în niciun moment afectată. ”Am retras o parte din apa minerală Saguaro de 2 litri furnizată de unul dintre producătorii noştri. Motivul pentru retragerea apei a fost etichetarea greşită privind descrierea sursei de îmbuteliere a apei. Putem confirma, prin intermediul buletinelor de analiză puse la dispoziţie de producător, că apa minerală Saguaro de 2 litri nu prezintă probleme de calitate. După remedierea neconcordanţelor privind etichetarea, apa minerală Saguaro de 2 litri de la respectivul producător se va regăsi spre vânzare în toate magazinele Lidl din ţară”, se arată în comunicatul Lidl. Apa minerală a mai fost retrasă de la comercializare şi la finalul anului 2011 din 21 de judeţe din ţară, printre care și Sălajul. Firma producătoare a descoperit atunci, la un control, că apa are o încărcătură biologică peste limita admisă.

Ciocolată suspectă de salmonella
Un lot de tablete de ciocolată cu nucă de cocos a fost retras de lanţul de magazine Lidl, după ce, în urma unei analize de autocontrol făcute de magazin, una din probele prelevate din acest lot a ieşit pozitivă pentru salmonella, fără a exista însă reclamaţii de la cumpărători. Mai multe afişe de informare a clienţilor au fost lipite în zona caselor de marcat în magazinul Lidl Zalău, în care aceştia sunt anunţaţi că pot returna tableta cu fulgi de cocos asupra căreia există suspiciuni de infestare cu salmonella ”chiar fără a face dovada bonului de casă”. ”Direcția Sanitar-Vetarinară și pentru Siguranța Alimentelor Sălaj a dispus retragerea de la vânzare a 130 de tablete de ciocolată, a câte o sută de grame bucata – 43 cu stafide și alune, 45 cu fulgi de nucă de cocos și 42 cu arahide”, a precizat Vasile Chindriș, purtătorul de cuvând al DSV Sălaj.
Retailerul german susține că ”a decis să retragă în mod preventiv produsul. Până în momentul de faţă nu s-au înregistrat reclamaţii referitoare la acest produs. Niciun alt produs comercializat de Lidl nu este afectat de această rechemare”. Suspiciunea de contaminare cu salmonella a produsului a apărut după ce, în cadrul analizelor de autocontrol efectuate de magazin, au fost analizate două probe, la un laborator din Germania, dintre care una a ieşit pozitivă pentru această bacterie. Drept urmare, Lidl a retras toate produsele din acel lot şi a făcut şi rechemarea în rândul populaţiei. Salmonella, una din cele mai răspândite bacterii alimentare, are peste 2.500 de serotipuri, dintre care doar două sunt patogene pentru om. După depistarea bacteriei, trebuie să se facă tipizarea pentru a se vedea despre ce serotip este vorba.

Leave a Comment