Legea dării în plată va fi modificată

La doar trei săptămâni de la intrarea în vigoare, Legea Dării în Plată va fi modificată printr-o Ordonanţă de Urgenţă a Guvernului (OUG). Astfel, cazurile sociale vor fi scutite de impozit, a hotărât Ministerul Finanţelor. De cealaltă parte, Daniel Zamfir, iniţiatorul legii, critică ideea ministrului de finanţe şi spune că în acest fel actul normativ este sabotat şi că se acţionează în continuare în acelaşi “stil”, împotriva românilor. Legea dării în plată va fi modificată luna viitoare, prin OUG, după cum a anunţat ministrul finanţelor, Anca Dragu. „Deşi nu e vina Ministerului de Finanţe că legea nu prevede scutire pentru acest tip de tranzacţii, considerăm eliminarea acelor tranzacţii care au un scop social, protejarea persoanelor şi a tranzacţiilor pe un fond social. Să sprijinim persoanele care într-adevăr au o singură casă”, a declarat Anca Dragu. Schimbările legislative i-ar putea scuti de la plata impozitului pentru înstrăinarea imobilului pe cei care au o singură casă în care locuiesc şi pe care o cedează băncii în baza acestei legi. Legea privind darea în plată, unul dintre actele normative intens dezbătute în România ultimelor luni, a fost aprobată de Parlament în luna aprilie şi a intrat în vigoare la jumătatea lunii mai.

Leave a Comment