Vești bune pentru comunitatea din Cizer. Joi, 29 mai, ora 12, la Troița din incinta Bisericii Ortodoxe Cizer, va avea loc lansarea volumului semnat de Petru Galiş: „Cizerul eroic”, ediţia a II-a, revizuită şi adăugită. Cartea a apărut cu sprijinul Consiliului Judeţean Sălaj, Centrului de Cultură şi Artă al Judeţului Sălaj, sălăjencei Viorica Țurcaș – medic oftalmolog, artistului Vasile Coca – manager Hora TV și al Primăriei şi Consiliului Local Cizer. Volumul lansat cu ocazia Zilei Eroilor și a sărbătorii Înălțării Domnului a fost publicat în cadrul colecției „Memoria” a Editurii „Caiete Silvane”. „Volumul «Cizerul eroic» este considerat de autor o datorie de onoare şi o obligaţie morală faţă de memoria înaintaşilor care au realizat Marea Unire din anul 1918 şi s-au jertfit pe front în cele două sângeroase războaie mondiale. Între coperţile lui, dascălul Petru Galiş a cuprins studii, articole şi documente inedite care fac referiri la eroii din Cizer. De asemenea, volumul este «condimentat» cu o serie de poezii patriotice şi imnuri de slavă închinate eroilor neamului românesc”, a declarat Marin Pop, cercetător științific la Muzeul Județean de Istorie și Artă – Zalău.
Lansare de carte: „Cizerul eroic”
