Joi și vineri, zile libere pentru toți angajații

Potrivit Inspectoratului Teritorial de Muncă Sălaj, sărbătorile legale sunt zile în care nu se lucrează, indiferent că este vorba de salariații din sistemul privat sau din cel public, angajatorul având obligația de a le acorda, nefiind necesară o solicitare din partea salariaților. Având în vedere că se apropie zilele de 30 noiembrie și 1 Decembrie – Ziua Națională a României, regula generală, potrivit Codului muncii, este că în zilele de sărbătoare legală nu se lucrează. Legea mai stabilește că, prin excepție, salariații din unităţi sanitare, de alimentaţie publică sau din unități în care activitatea nu poate fi întreruptă datorită caracterului procesului de producţie sau specificului activităţii, pot presta activitate în zilele de sărbătoare legală. În această situație, angajatorul este obligat să compenseze ziua respectivă prin acordarea de timp liber corespunzător, în cel mult 30 de zile calendaristice. În cazul în care, din motive justificate, în interiorul acestui termen, nu poate fi compensată ziua de sărbătoare lucrată, atunci angajatorul are obligația de a acorda salariatului un spor de cel puțin 100 la sută din salariul de bază corespunzător muncii prestate în programul normal de lucru. Actul normativ stabilește ca regulă acordarea timpului liber, sporul fiind excepția.

One Thought to “Joi și vineri, zile libere pentru toți angajații”

  1. […] Potrivit Inspectoratului Teritorial de Muncă Sălaj, sărbătorile legale sunt zile în care nu se lucrează, indiferent că este vorba de salariații din sistemul privat sau din cel public, angajatorul având obligația de a le acorda, nefiind necesară o solicitare din partea salariaților. Având în vedere că se apropie zilele de 30 noiembrie și 1 Decembrie – Ziua Națională a României, regula generală, potrivit Codului muncii, este că în zilele de sărbătoare legală nu se lucrează. Legea mai stabilește că, prin excepție, salariații din unităţi sanitare, de alimentaţie publică sau din… Citeste mai mult […]

Leave a Comment