Cateva zeci de joburi au fost ofertate vineri, la Zalau, in cadrul Bursei lunare a locurilor de munca. Potrivit informatiilor furnizate de purtatorul de cuvant al Agentiei Judetene pentru Ocuparea Fortei de Munca Salaj, Florica Breban, zece agenti economici au participat la acest eveniment, oferind 51 de lucuri de munca in domeniul comertului si al serviciilor. Majoritatea acestora au fost destinate persoanelor cu studii medii sau generale. La targul de joburi de la Zalau de vineri, s-au aflat 150 de persoane aflate in cautarea unui loc de munca, dintre acestea doar 25 au fost selectate in vederea incadrarii. Si in cursul acestui an, AJOFM Salaj va organiza burse lunare ale locurilor de munca, in cea de-a doua zi de vineri din luna.