„Izvorul leacului” din Stârciu, Rusaliile și apa despre care localnicii cred că face minuni

Unii îi spun „Izvorul leacului”, alții povestesc despre „Izvorul îngerului”, iar asta pentru că apa acestui izvor este considerată vindecătoare. Izvorul este situat pe dealurile din apropierea localității Stârciu și sătenii povestesc că apa  izvorului curge numai în preajma Rusaliilor.

An de an, în ziua de Rusalii, la izvor vin sute de oameni pentru a lua apa despre care cred că este binefăcătoare. Izvorul este situat într-o zonă mirifică, desprinsă parcă din povești. Profesorul Iosif Șimon este cel care a promovat de-a lungul anilor această zonă și spune că inclusiv încărcătura istorică este una semnificativă în această parte a județului. „În zonă, conform precizărilor din cartea istoricului Mircea Păcurariu, a existat o mănăstire, lucru care este precizat și pe o hartă, iar indicația de pe hartă arată zona aceasta, izvoarele unui afluent al Crasnei. În mod sigur de acolo se trage obiceiul oamenilor de a veni aici după apă în perioada Rusaliilor. Într-adevăr, de-a lungul timpului, oamenii au constatat că apa acestui izvor este benefică pentru sănătate”, a explicat profesorul Iosif Șimon într-o prezentare a locului. Primarul comunei Horoatu Crasnei, Marian Mirișan, ne-a declarat că locul este unul cu adevărat special, în apropierea izvorului se află și un schit, iar aici vin anual sute de oameni să se reculeagă, să se liniștească după o săptămână încărcată și grea. „Biserica schitului este ridicată în apropierea locului cunoscut de către sătenii din localitatea Stârciu și din satele vecine sub denumirea de <Fântâna leacului> sau <Izvorul îngerului> și se numește astfel datorită faptului că, aici, există un izvor care își revarsă apele, anual, cu puțin timp înainte de praznicul Rusaliilor și care, după câteva săptămâni, seacă din nou. Pe locul acestui izvor, despre a cărui apă oamenii locului spun că are proprietăți miraculoase, ar fi existat, între secolele XI-XIII, o mănăstire, cunoscută în istorie sub numele de Mănăstirea Meseș”, se arată într-o prezentare a Episcopiei Sălajului.

Mulți săteni, mai ales cei în vârstă, chiar cred în puterea vindecătoare a apei de la izvor. Cei mai tineri sunt reținuți, dar și aceștia recunosc că sunt atrași de frumusețea locului din mijlocul naturii. Aici este frumos iarna, primăvara sau vara, iar toamna e un vis. În apropierea izvorului sunt oficiate slujbe religioase, oamenii vin, iau apă și se roagă. La doar câțiva pași de izvor se află și o bisericuță din lemn, bisericuță construită prin grija familiei profesorului Iosif Șimon.

Sursa foto: Facebook Poiana Stârciu

2 Thoughts to “„Izvorul leacului” din Stârciu, Rusaliile și apa despre care localnicii cred că face minuni”

  1. […] Unii îi spun „Izvorul leacului”, alții povestesc despre „Izvorul îngerului”, iar asta pentru că apa acestui izvor este considerată vindecătoare. Izvorul este situat pe dealurile din apropierea localității Stârciu și sătenii povestesc că apa  izvorului curge numai în preajma Rusaliilor. An de an, în ziua de Rusalii, la izvor vin sute de oameni pentru a lua apa despre care cred că este binefăcătoare. Izvorul este situat într-o zonă mirifică, desprinsă parcă din povești. Profesorul Iosif Șimon este cel care a promovat de-a lungul anilor această zonă și spune că inclusiv… Citeste mai mult […]

  2. Anonim

    D-le ziarist d-tale chiar crezi fanteziile pe care le debitezi ?

Leave a Comment