Investitii din bani europeni, vizitate de oficiali ai Ministerului Dezvoltarii

Investitii din bani europeni, vizitate de oficiali ai Ministerului Dezvoltarii

Reprezentanti ai Autoritatii de Management a Programului Operational Regional din cadrul Ministerului Dezvoltarii Regionale si Turismului si ai Agentiei de Dezvoltare Regionala Nord-Vest (ADRNV) au vizitat, ieri, doua dintre investitiile aflate in derulare in Zalau, cu finantare europeana nerambursabila acordata prin intermediul POR.

Prima oprire au facut-o la fosta cladire a Centrului Militar Judetean, care, alaturi de imobilul Muzeului Judetean de Istorie Zalau si cel al Galeriilor de Arta Ioan Sima, este cuprinsa in proiectul de restaurare a patrimoniului istoric si cultural al Consiliului Judetean (CJ) Salaj. Dupa cum a tinut sa precizeze Zoe Crihan, manager de proiect, lucrarile de restaurare a imobilului care adapostea, in urma cu mai bine de un secol, cazarma regala a regimentului de infanterie Baron Fehervari, sunt in grafic. Aceasta cladire incearca sa imbine doua componente: cultura si traditiile, cu sistemul antreprenorial al turismului, care lipseste cu desavarsire. Astfel, spatiul nu doar ca va gazdui institutiile de cultura din subordinea CJ Salaj, ci va fi inclus in circuitul turistic activ, a precizat managerul de proiect.

Potrivit spuselor sale, prin proiectul amintit, in valoare totala de 25,4 milioane de lei, va fi restaurata o suprafata de aproape 10.000 de metri patrati, mai mult de jumatate dintre acestia apartinand fostului Centru Militar. Investitiile mai vizeaza amenajari exterioare, dotari specifice activita-tilor propuse, interventii la instalatiile electrice, sistem de incalzire, dotarea cu instalatii de apa/canal, precum si salubrizarea subsolurilor. In acelasi timp, sustine repre-zentantul CJ Salaj, implementarea pro-iectului va imbunatati ambientul arhitectonic al zonei centrale a municipiului.

Oficialii din Minister si cei ai ADRNV au vizitat, mai apoi, investitia in valoare de aproape 500.000 de lei pe care tipografia Tiporom o deruleaza tot gratie unui proiect depus in cadrul POR. Lucrarile urmaresc dezvoltarea si retehnologizarea pentru cresterea competitivitatii si productivitatii societatii. Din fondurile accesate, reprezentantii agentului economic au achizitionat utilaje noi, au instruit personalul cu privire la modul de utilizarea a acestora si au creat doua noi locuri de munca. Prin acest proiect, Tiporom urmareste ca productia sa se majoreze cu 20 la suta, cifra de afaceri, cu 40 la suta, iar profitul sa se tripleze.

Leave a Comment