Înainte de “marea schimbare”, platoul de marmură a intrat în cosmetizări

Aşa cum s-a anunţat în prima conferinţă de presă a Primăriei, după instalarea în funcţii  a noii condceri, lucrările care vizează reparaţiile la platoul din centrul  Zalăului au început. Autorităţile spun că este vorba de lucrări de urgenţă, de înlocuire sau refacere a dalelor de marmură distruse ori crăpate, urmând ca în urma unui plan amplu, ce va fi demarat în viitorul apropiat, piaţa să fie transformată din temelii, în baza unui proiect ce va fi ales, cel mai probabil, în urma unei consultări publice, proiect ce va face ca piaţa 1 decembrie 1918 să arate cu totul altfel. Până atunci însă, Primăria Zalău executa lucrări de reparaţii şi de înlocuiri ale plăcilor de marmură ale platoului, lucrări la fântâna arteziană şi la jardinierele turnate. Din suprafata totala de 6.472 mp se reface o suprafaţă de 500 mp, cu mozaic de marmură turnată. Vor fi refăcute  jardiniere cu placaj din travertin, iar la fântână va fi refăcută tencuiala  şi se va ridica la nivel  grătarul de scurgere a apei. Patru gratare de scurgere a apelor pluviale se vor ridica, de asemenea, la nivel. Valoarea contractului  este de  112.239,92 lei – inclusiv TVA iar executant este SC TACON SRL  Zalău.  Durata contractului este de două luni de la data semnării contractului astfel încât termenul de finalizare este 3 octombrie 2016.

 

Alte articole

Leave a Comment