În Sălaj, indemnizații și ajutoare sociale plătite ilegal

Peste 160 de sălăjeni posesori de autoturisme, cu active în bancă, dar și cu venituri realizate din salarii sau alte activități, au încasat fără drept indemnizații și ajutor social.

Abaterile au ieșit la iveală în urma auditului realizat de Camera de Conturi Sălaj, fiind vorba despre plăți necuvenite de peste 164.000 de lei. După cum au explicat oficialii Agenției Județene pentru Plăți și Prestații Sociale (AJPIS) Sălaj, în perioada 15 ianuarie – 28 februarie 2020, reprezentanții Camerei de Conturi Sălaj au efectuat în cadrul instituției misiunea de audit intitulată “Auditul financiar asupra contului de execuție a bugetului de stat”, fiind verificată perioada anilor  2017, 2018, 2019 și au fost constatate o serie de abateri. Astfel, cu privire la plata stimulentului de inserție au fost constatate patru plăți necuvenite în valoare totală de 7.122 de lei, cauzate de faptul că titularii acestui beneficiu nu au respectat prevederile legale, respectiv nu au mai realizat venituri supuse impozitului și nu au comunicat  acest aspect instituției sau primăriei de domiciliu, cum prevede legea. Din fericire pentru statul roman, sumele au fost recuperate integral.

 Simultan: indemnizație de creștere a copilului, dar și salariu

 De asemenea, în urma auditului efectuat de reprezentanții Camerei de Conturi Sălaj, la instituția precizată s-a constat că au fost realizate patru plăți necuvenite în valoare totală de 3.522 de lei, reprezentând plata indemnizației pentru creșterea copilului. Aceste plăți necuvenite au rezultat  din nerespectarea prevederilor legale de către titularii dreptului, care nu au anunțat că și-au reluat activitatea profesională înainte de împlinirea de către copil a vârstei de doi ani sau trei ani (în cazul copilului cu handicap), aspect care trebuia comunicat de către beneficiari, în scris la AJPIS Sălaj, conform Ordonanței de Urgență 111/210 privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copilului. Practic persoanele în cauză încasau simultam atât indemnizația pentru creșterea copilului, dar și veniturile salariale. Și în acest caz sumele au fost recuperate integral.

Venitul minim garantat încasat ilegal de peste 150 de persoane

În ceea ce privește venitul minim garantat a fost estimată suma de 174.520 de lei, reprezentând plăți necuvenite, pentru 156 de beneficiari din întreg județul. În urma verificărilor suplimentare efectuate de AJPIS Sălaj a fost stabilită suma de 154.168 de lei ca fiind plătită necuvenit. Cauza acestor debite o reprezintă în principal deținerea unor bunuri care conduc la excluderea de la acordarea ajutorului social și anume: autoutilitare, terenuri care depășesc suprafața permisă de Legea 416/2001 privind acordarea venitului minim garantat, conturi bancare cu sume care depășesc valoarea permisă de lege, respectiv 3.000 de lei, dar și venituri realizate și nedeclarate din salarii, pensii sau alte activități. Și în aceste cazuri beneficiarii venitului minim garantat nu și-au îndeplinit obligația stabilită prin lege și anume de a “comunica primarului, în scris, orice modificare cu privire la domiciliu, venituri şi la numărul membrilor familiei, în termen de 15 zile de la data la care a intervenit modificarea”. „Pentru aceste sume plătite necuvenit se realizează în continuare procedurile de recuperare, până la recuperarea integrală”, au precizat reprezentanții AJPIS Sălaj.

 

Alte articole

One Thought to “În Sălaj, indemnizații și ajutoare sociale plătite ilegal”

  1. Me

    Nesimtite mai sunt mamicile astea.. Si cei care s au erijat in asitati sociali, desi sunt proprietari de terenuri si conturi in banca. Hapsâni mai sunt unii! Si pe langa recuperarea banilor, nu primesc nicio amenda, ca sa nu mai vorbim de raspundere penala pentru fals in declaratii???

Leave a Comment