In Salaj: Crescatorii de bovine asteapta fapte, nu vorbe, de la ministrul Agriculturii

In Salaj: Crescatorii de bovine asteapta fapte, nu vorbe, de la ministrul Agriculturii

Crescatorii de bovine i-au comunicat ministrului Agriculturii, Ilie Sarbu, problemele pe care le intampina si propunerile pe care le-au gandit ei pentru activitatii din sectorul respectiv, intr-o intalnire ce a avut loc saptamana trecuta, la Bucuresti. In acelasi cadru, au fost abordate si masurile ce trebuie luate in perioada imediat urmatoare pentru accesarea fondurilor care ar inlesni munca fermierilor.

Astfel, conform acordului, cererea pentru acordarea sprijinului pentru crescatorii de ovine va trebui vizata de o asociatie de crescatori de animale afiliata la federatiile nationale de profil. Printre propunerile facute de reprezentantii organizatiilor de crescatori s-au numarat si majorarea cotei de lapte, subventionarea intregii cantitati de lapte produse, fata de 81 la suta din cantitate, cat primesc in prezent si subventionarea motorinei din zootehnie.

Crescatorii de animale au aratat ca pretul oferit de procesatori pe litru de lapte este sub costul de productie, fiind preferata achizitia de lapte din alte state membre. In plus, pentru ca de subventii sa poata beneficia un numar mai mare de fermieri, a fost solicitata gruparea subventiilor acordate pentru sectorul bovin, lucru pe care ministrul a asigurat ca il va avea in vedere. De altfel, Ilie Sarbu s-a aratat favorabil si fata de restul propunerilor care i-au fost aduse la cunostinta.

In cadrul discutiilor a fost abordat si aspectul rectificarii bugetare, iar ministrul a asigurat crescatorii ca subventiile nu vor fi afectate de aceasta masura, deoarece cele doua miliarde de lei retrase din bugetul Minis-terului Agriculturii vor fi in continuare acordate din fondul de privatizare. Totodata, Ministrul Ilie Sarbu a precizat ca va discuta cu Ministerul Finantelor Publice posibilitatea eliminarii impozitului pe subventie.

Pareri impartite

In timp ce o parte din fermierii salajeni privesc cu optimism aceasta intalnire si promisiunile pe care le-au primit din partea ministrului Agriculturii, altii se declara convinsi ca totul este inca o poveste cusuta cu ata alba de autoritatile centrale si cred ca totul va ramane la stadiu verbal.

Dorin S., de 38 de ani, din Fildu de Jos, este unul din salajenii care spera ca fondurile europene sa poata fi accesate mai usor, de acum incolo, din moment ce oficialilor din minister le-au fost facute cunoscute dificultatile pe care le intampina cei care doresc sa obtina sprijin financiar pentru afaceri.

Leave a Comment