În premieră, Târg de Crăciun la Zalău

 

Primul Târg de Crăciun din Zalău a fost deschis, joi, în Piaţa 1 Decembrie 1918, de administraţia locală municipală şi de o firmă locală, urmând să se încheie în 23 decembrie. Vizitatorii Târgului vor găsi aici obiecte hand-made, produse de panificaţie, fructe şi brazi, iar în fiecare seară, de la ora 18, se vor putea bucura de spectacole de colinde pe scena amplasată în piaţă. La Târg au fost invitaţi în principal comercianţi locali. Programul târgului este de luni până joi şi duminică, între orele 10 – 20 iar vineri şi sâmbătă, între orele 8 – 20. «Încercăm, în limita a ceea ce ne permitem, să creăm o atmosferă de sărbătoare, şi acest lucru se va putea observa în mai multe etape în Piaţa 1 Decembrie 1918. Vă invităm să descopeririţi surprizele atât pentru cei mici, cât şi pentru cei mari», a declarat primarul Zalăului, Radu Căpîlnaşiu.

În ultima zi a Târgului de Crăciun, copiii vor primi cadouri din sacul lui Moş Crăciun, începând cu ora 16, iar pentru părinţi, bunici şi nu numai va fi organizat un spectacol extraordinar «Deschide uşa, creştine!», care va fi transmis în direct de Hora Tv. Astfel, de la ora 18, vor urca pe scena din Piaţa 1 Decembrie 1918, Ioan Dordoi, Ileana Matus, Felix Gălan, Năstăcuţa Iuga, Doru Pop, Petrică Mureşan, Rodica Pop Seling, Nuţu Leordean, Lena Miclăuş, Fraţii Florea, Florica Tomoioagă, Marcel Avram, Ramona Fabian, Feciorii Bihorului, Florica Duma, Leontin Ciucur, Florina Puşcău, Soţii Nemeş, Suzana Toader şi Felician Nicola, Ionela Moruţan, Corina Szatmari, Oana Tomoioagă şi Ancuţa Anghel.

Parteneri în organizarea evenimentului sunt Liceul de Artă «Ioan Sima», Casa Municipală de Cultură Zalău şi Consiliul Judeţean Sălaj prin Centrul de Cultură şi Artă Sălaj.

Tot în această perioadă, în Piaţa 1 Decembrie 1918 din Zalău este amenajat Orăşelul Copiilor. Aici, o firmă din Cluj Napoca a adus maşinuţe şi un carusel. În funcţie de condiţiile meteorologice, parcul va fi deschis pentru copii pe parcursul întregii vacanţe de iarnă.

 

 

 

Leave a Comment