Guvernul a adoptat o hotărâre privind vânzarea a 1% din pachetul de acţiuni OMV Petrom către foştii angajaţi

Guvernul a adoptat o hotărâre privind vânzarea pachetului de acţiuni din capitalul social al companiei OMV Petrom, potrivit unui anunţ făcut de purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, la finalul şedinţei de govern, potrivit Economedia.

„Pe final aş semnala şi Hotărârea de Guvern privind vânzarea pachetului de acţiuni din capitalul social care trebuia efectuată ca urmare a obligaţie asumată de Guvern în punerea în executare a deciziei civile 2370 din 8 mai 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul 1442/2/2015. Acest act normativ necesar pentru a reduce riscul rezultat din această deciziei concomitent cu analiza efectelor implicite şi de impact care derivă din diminuarea cotei de participaţi a statului român la capitalul social al OMV Petrom SA”, a declarat Dan Cărbunaru.

Ministerul Energiei a publicat la începutul lunii iunie în transparenţă decizională un proiect de hotărâre de Guvern prin care se pregăteşte să vândă foştilor salariaţi ai OMV Petrom un pachet de acţiuni de aproape 1%, la preţul de 0,2158 lei/acţiune.

„Se aprobă vânzarea de către Ministerul Energiei în mod direct către salariaţii Societăţii Naţionale a Petrolului „Petrom” S.A. Bucureşti, denumiţi în continuare persoane îndreptăţite, a unui număr de 382.103.818 acţiuni nominative, dematerializate, emise de Societatea „OMV Petrom” S.A. – Bucureşti, reprezentând un procent de 0,999% din valoarea de 3.821.038.185,9 lei a capitalului social înregistrat la data de 23.07.2004, data semnării contractului de privatizare cu investitorul strategic OMV AKTIENGESELLSCHAFT Austria”, scrie în proiectul de lege.

Astfel, acest proiect pune în aplicare o decizie definitivă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justişie din 8 mai 2019 prin care se cere Guvernului să adopte o hotărâre în vedea vânzării acţiunilor OMV Petrom în limita a 8% din capitalul social.

Vânzarea acţiunilor se realizează la acelaşi preţ/acţiune cu care acţiunile emise de societate s-au vândut către investitorul strategic OMV AKTIENGESELLSCHAFT Austria, reprezentând echivalentul în lei a sumei de 0,0525 Euro conform hotărârii Adunării Generale Extraordinare a S.C. „Petrom” – S.A. Bucureşti din 14.09.2004, publicată în Monitorul Oficial, Partea a IV-a la data de 28.09.2004, respectiv la preţul de 0,2158 lei/acţiune.

Achiziţionarea acţiunilor oferite în vânzare se realizează doar către persoanele Îndreptăţite, în mod individual. Acţiunile nevândute ca urmare a neexercitării dreptului de cumpărare şi/sau neachitării preţului acestora, în termenele şi condiţiile stabilite prin ordinul ministrului energiei prevăzut la art. 4, rămân în proprietatea statului român.

Potrivit proiectului, se interzice înstrăinarea acţiunilor achiziţionate de către persoanele îndreptăţite pentru o perioadă de 1 an, calculată începând de la data transferului dreptului de proprietate a acestora.

Articol publicat în cadrul parteneriatului dintre cotidianul Magazin Sălăjean şi ziarul Bursa. www.bursa.ro

4 Thoughts to “Guvernul a adoptat o hotărâre privind vânzarea a 1% din pachetul de acţiuni OMV Petrom către foştii angajaţi”

  1. […] Guvernul a adoptat o hotărâre privind vânzarea pachetului de acţiuni din capitalul social al companiei OMV Petrom, potrivit unui anunţ făcut de purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, la finalul şedinţei de govern, potrivit Economedia. „Pe final aş semnala şi Hotărârea de Guvern privind vânzarea pachetului de acţiuni din capitalul social care trebuia efectuată ca urmare a obligaţie asumată de Guvern în punerea în executare a deciziei civile 2370 din 8 mai 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul 1442/2/2015. Acest act normativ necesar pentru… Citeste mai mult […]

  2. […] Guvernul a adoptat o hotărâre privind vânzarea pachetului de acţiuni din capitalul social al companiei OMV Petrom, potrivit unui anunţ făcut de purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, la finalul şedinţei de govern, potrivit Economedia. „Pe final aş semnala şi Hotărârea de Guvern privind vânzarea pachetului de acţiuni din capitalul social care trebuia efectuată ca urmare a obligaţie asumată de Guvern în punerea în executare a deciziei civile 2370 din 8 mai 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul 1442/2/2015.  » Mai multe detalii […]

  3. Fost angajat

    Guvernul e un .ur! Decizia ICCJ specifica foarte clar ca trebuie sa se vanda 8% din CAPITALUL pe care-l avea Petrom la data privatizarii ( 23 iulie 2004). Ori el (guvernul) alege sa arunce doar „apa de ploaie si praf in ochi”, spre a scapa de penalitatile uriase pe care le datoreaza fostilor angajati. Si crede ca, daca suntem multi, suntem si prosti…Mne, ne, tavarisi, de data asta o sa va iasa pe nas, penrtu ca suntem decisi sa ajungem la CEDO!!! Cum am asteptat 18 ani, mai putem astepta cativa…Nu-i asa, dragi colegi???

Leave a Comment