Gurzău Gheorghe, condamnat în primă instanță

Gurzău Gheorghe, patronul firmei Gurzău Trans, a fost condamnat astăzi de magistrații Judecătoriei Zalău la o pedeapsă de 4 ani și 6 luni închisoare cu executarea pedepsei în regim de detenție, pentru ucidere din culpă. Gurzău Gheorghe este autorul accidentului mortal din Zalău, zona Astralis, din februarie 2019, accident în care o fetiță de 12 ani din localitatea Badon, comuna Hereclean, și-a pierdut viața. Părinții și sora fetiței ar urma să primească daune morale stabilite de instanță, respectiv câte 80.000 de euro fiecare, iar bunicii câte 15.000 de euro, banii urmând să fie plătiți de firma la care Gurzău Trans era asigurată. Toate celelalte 13 părți civile din proces nu vor primi despăgubiri, instanța stabilind că pretențiile acestora sunt neîntemeiate. Sentința în urma procesului care a durat peste doi ani nu este definitivă, putând fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la pronunțare. 

Reamintim cititorilor faptul că accidentul mortal în care o elevă de 12 ani și-a pierdut viața a avut loc pe bulevardul Mihai Viteazul din Zalău, în zona Astralis, în ziua de 19 februarie 2019. Gurzău Gheorghe, șoferul autovehiculului, în timp ce conducea microbuzul de transport elevi aparținând societății de transport Gurzău Trans, cursă regulată, nu a asigurat închiderea ușilor din spate, moment în care o minoră de 12 ani, pasageră în microbuz, s-a dezechilibrat și a căzut în spatele microbuzului, pe partea carosabilă, murind la scurt timp de la producerea accidentului. Minora stătea pe o bancă improvizată, în spatele locurilor omologate ale autovehiculului, după cum au informat reprezentanții Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Sălaj, iar banca a fost ulterior ascunsă de șofer, după ce acesta a părăsit locul accidentului fără încuviințarea Poliției. Numeroase nereguli au ieșit la iveală în urma anchetei, acestea fiind confirmate atât de IPJ Sălaj, Consiliul Județean Sălaj, Inspectoratul pentru Siguranța în Transporturi cât și de cei de la Registrul Auto Român, accidentul fiind consecința unui cumul de abateri de la legislație, alături de neglijența patronului firmei de transport. Gheorghe Gurzău a fost arestat preventiv după comiterea faptei, pus ulterior sub măsura arestului la domiciliu după care sub control judiciar. 

 

 

 

Alte articole

3 Thoughts to “Gurzău Gheorghe, condamnat în primă instanță”

  1. Anonim

    Nu uitați ca la ora accidentului era soțul consiliere locale din partea PSD, partid care a protejat ani la rand aceste neregularități.

    1. Anonim

      Mai exista viata si fara politica !

  2. Anonim

    A fost consiliera c…a unui Psd, daca asa specimente ne conduc,pa asta la tradus de ani buni, l-a trimis pe fraier la produs de bani, nu conta
    Starea masinilor, iar dupa ce a dat de greu a divortat de el, si-a bagat — coada si a stricat alta familie, si ghiciti unde lucra la IJTL, la administratie 😏, pai daca administreaza cum a administrat firma Gurzau suntem de 💩🤡👿

Leave a Comment