Primul caz de gripa pandemica AH1N1 a fost confirmat, in Salaj, in cursul zilei de ieri. Potrivit Directiei de Sanatate Publica (DSP) Salaj, confirmarea a fost facuta de catre Laboratorul National de Referinta pentru Gripa din cadrul Institutului National Cantacuzino Bucuresti. Este vorba despre un tanar de 19 ani din Zalau, elev la o scoala postliceala din Cluj Napoca. Acesta a fost izolat la Sectia de Boli Infectioase din cadrul Spitalului Judetean de Urgenta Zalau, in perioada 8 – 14 noiembrie 2009, cu simptomatologie caracteristica, se arata intr-un comunicat al DSP Salaj.
Suspiciunea de gripa a fost emisa in 12 noiembrie, cand echipa DSP a recoltat tanarului probe, care au fost trimise la Laboratorul National de Referinta pentru Gripa din cadrul Institutului National Cantacuzino Bucuresti.
In perioada in care a fost spitalizat, tanarul a urmat un tratament cu simptomatice si antibiotice, in acest moment fiind declarat clinic sanatos. Din nefericire, insa, exista trei persoane care au intrat in contact cu tanarul respectiv, acestea facand parte din familia sa. La aceasta data, cei trei sunt monitorizati clinic la domiciliu.
Pe de alta parte, DSP Salaj a primit din partea Ministerului Sanatatii 500 de cutii cu medicamente antigripale Tamiflu, din care 100 au fost distribuite deja Sectiei de Boli Infectioase din cadrul Spitalului Judetean de Urgenta Zalau. Mai mult, in cursul saptamanii viitoare, in Salaj, vor mai ajunge alte 50 de cutii de medicamente antivirale Zanamivir.
La aceasta ora, la Sectia de Boli Infectioase din cadrul Spitalului Judetean de Urgenta Zalau exista amenajat un salon tampon pentru examenul clinic al persoanelor suspecte. DSP Salaj face precizarea ca persoanele care vor prezenta cazuri usoare de gripa AH1N1 vor fi izolate la domiciliu, in timp ce persoanele care vor prezenta cazurile severe vor fi spitalizate in saloane destinate special acestei afectiuni.
De retinut, faptul potrivit caruia, personalul Sectiei de Boli Infectioase din cadrul Spitalului Judetean de Urgenta Zalau dispune de echipament de protectie adecvat, conform recomandarilor Ministerului Sanatatii, fiind asigurata, totodata, si cantitatea de dezinfectanti necesara unor astfel de situatii.