Ghidul alegătorului: cum vom vota la primele alegeri organizate pe timp de pandemie

Alegerile locale se vor desfășura în condiții speciale, sub un set de reguli stricte, adoptat de autorități în contextul pandemiei de coronavirus pe care o traversăm. Astfel, pentru alegerile locale de duminică au fost stabilite reguli la urne și în sălile de vot, reguli ce trebuie respectate deopotrivă de alegători și de personalul aflat în secții. Cel mult cinci alegători vor avea acces în același timp în sala de vot, obligativitatea dezinfectării mâinilor și suprafețelor, purtarea măștii de protecție dar și renunțarea la mască, pentru câteva secunde, pentru a fi identificați – sunt câteva dintre regulile privind organizarea alegerilor locale din acest an, prevăzute de Hotărârea de Guvern (HG) privind prelungirea stării de urgență.

Masca, dezinfectarea mâinilor și distanța – obligatorii!

Purtarea măștii astfel încât să acopere nasul şi gura, va fi obligatorie pentru toți participanții la procesul electoral: alegători, membri ai birourilor electorale ale secţiilor de votare, operatori de calculator, persoane acreditate, candidați, delegaţii acreditaţi, personalul de pază, personalul tehnic al birourilor electorale ale secţiilor de votare, informaticieni, personalul centrelor operative de intervenție pentru remedierea disfuncționalităților Sistemului informatic de monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului ilegal (SIMPV), membrii biroului electoral de circumscripţie ierarhic superior pe toată perioada în care se află în sediul secţiei de votare şi în localul de vot. De asemenea, este prevăzută asigurarea distanțării fizice de minimum 1 metru între participanții la vot, dezinfecția mâinilor după fiecare contact direct cu alte persoane, dar și dezinfecţia sediilor secţiilor de votare. Totodată, primarii trebuie să asigure, pe cât posibil, circuite (culoare) separate de intrare și ieșire din secție.Tot administrațiile locale trebuie să asigure flacoane cu soluție dezinfectantă, dar și personalul tehnic care va măsura temperatura participanților la intrarea în secțiile de votare și îi va îndruma pe alegători.

Cinci alegători vor avea acces simultan în sala de vot

În sala de vot vor avea acces cel mult cinci alegători. „Președintele biroului electoral al secției de votare sau locțiitorul acestuia, după caz, se va asigura că numărul total al persoanelor care sunt prezente în același timp în localul de vot, exceptând alegătorii, nu va fi mai mare de 15. Accesul în secția de vot se va face eșalonat, astfel încât în sala unde se votează să nu fie prezenți, în același timp, mai mult de cinci alegători și să se respecte distanțarea de minimum 1 metru între persoane”, se arată în hotărâre. De asemenea, alegătorii vor fi obligați să își dezinfecteze mâinile la intrarea în sediul secţiei de votare şi cabina de vot, precum și la ieșirea din acestea.

Alegătorul își va da masca jos pentru a fi identificat

Alegătorii vor fi nevoiți să renunțe la mască vreme de câteva secunde, pentru a putea fi identificați. „Alegătorul va fi instruit să introducă actul de identitate sau documentul de identitate în suportul terminalului informatic, astfel încât datele sale de identificare să poată fi preluate în Sistemul informatic de monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului ilegal – SIMPV; dacă acest lucru nu este posibil, operatorul de calculator va realiza această procedură după care își va dezinfecta mâinile cu o soluție dezinfectantă pe bază de alcool sau va schimba mănușile. În vederea identificării de către operatorul de calculator și de către membrii biroului electoral al secției de votare, alegătorul va fi instruit să își îndepărteze pentru scurt timp masca spre a fi identificat, stând la o distanță de minimum 1,5 m față de operatorul de calculator și de personalul biroului electoral al secției de votare; după identificare, alegătorul își va repoziționa masca acoperind nasul și gura”, se mai arată în hotărâre.

Alegătorii își vor pune singuri autocolantul „Votat” pe cartea de identitate

Hotărârea mai stabilește că alegătorii își vor aplica singuri autocolantul/ștampila „Votat” pe actul de identitate: „După exercitarea dreptului de vot, alegătorul își va aplica singur, la indicația și sub supravegherea membrilor biroului electoral al secţiei de votare, timbrul autocolant ori ştampila cu menţiunea „Votat”, după caz, pe actul de identitate sau documentul de identitate”. În cazul urnelor mobile, cei care le însoțesc trebuie să poarte mască și mănuși ce trebuie schimbate sau dezinfectate după părăsirea fiecărei incinte. De asemenea, potrivit HG, urna specială va fi dusă mai întâi la adresele solicitanților ce nu se pot deplasa din alte cauze decât Covid-19.

 

 

Alte articole

One Thought to “Ghidul alegătorului: cum vom vota la primele alegeri organizate pe timp de pandemie”

  1. VOTAM SCHIMBAREA !!

    Votam USR-Plu si scoate afara PSD din politica romaneasca, cel putin pt 4 ani, pana se refestesc , revopsesc in alta culoare cei din PSD !!

Leave a Comment