“Ghid de informare pentru cetăţeni”, lansat de DGA (III): Cum se obţine certificatul de căsătorie

Actele necesare obţinerii certificatului de căsătorie se regăsesc printre informaţiilor cuprinse în Ghidul recent lansat de către Direcţia Generală Anticorupţie.
Pentru eliberarea documentului menţionat de către Serviciul Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor (SPCLEP) este nevoie, în primul rând, de decalaraţia de căsătorie. Aceasta se face personal, de către viitori soţi, în scris, la SPCLEP sau, după caz, la primăria locului de domiciliu ori de reşedinţă al unuia dintre ei. Declaraţia de căsătorie şi încheierea acesteia se pot face şi în afara sediului SPCLEP sau, după caz, al primăriei, pe baza documentelor justificative. Totodată, viitorii soţi declară, în faţa ofiţerului de stare civilă, numele de familie pe care s-au învoit să îl poarte în căsătorie. Mai este nevoie şi de: documentul cu care se face dovada identităţii şi a domiciliului/reşedinţei, după caz, în original şi în copie, în cazul rezidenţilor străini, dovada domiciliului se face cu documentul eliberat de I.G.I., certificatul de naştere, în original şi în copie, certificatul medical privind starea sănătăţii, aflat în termen de valabilitate, întocmit pe formular-tip, certificatele medicale sunt valabile 14 zile de la data emiterii şi trebuie să cuprindă menţiunea expresă că persoana se poate sau nu se poate căsători, certificatele medicale emise de instituţii medicale în strainatate pentru uzul misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare ale României trebuie să conţină toate rubricile şi să fie însoţite de traducerea în limba română legalizată, cu apostila sau supralegalizare, după caz; documente, în original şi în copii, traduse şi legalizate ori certificate de ofiţerul de stare civilă, din care să rezulte desfacerea căsătoriei anterioare, dacă este cazul şi convenţia matrimonială autentificată de notarul public, după caz.
Dosarul actului de căsătorie cuprinde, dupa caz, şi următoarele documente: aprobarea primarului pentru încheierea căsătoriei în afara sediului primăriei, aprobarea primarului pentru încheierea căsătoriei între persoane care nu au domiciliul sau reşedinţa pe raza de competenţă a unităţii administrativ–teritorială, încuviinţarea primarului pentru încheierea căsătoriei înainte de împlinirea termenului de 10 zile de la data înregistrarii declaraţiei de căsătorie, încuviinţarea instanţei de tutelă de la domiciliul celui care cere încuviinţarea, în cazul existenţei unor impedimente rezultate din condiţiile de rudenie firească sau adopţie, avizul medical, dovada încuviinţării părinţilor ori, după caz, a tutorelui şi autorizarea instanţei de tutelă în a cărei circumscripţie minorul îşi are domiciliu, pentru încheierea căsătoriei, în cazul existenţei unor impedimente rezultate din condiţiile de vârstă; documentul eliberat ori autentificat de misiunile diplomatice sau oficiile consulare acreditate în România, în cazul căsătoriei unui cetăţean străin cu un cetăţean român, din care să rezulte că primul îndeplineşte condiţiile de fond cerute de legea sa naţională şi nu există impedimente pentru încheierea căsătoriei în România; documente eliberate de autorităţile competente ale statului de cetăţenie, datate recent (maximum 3 luni de la emitere), ori care au prevăzut în conţinut termenul de valabilitate, pentru cetăţenii statelor cu care România a încheiat tratate, convenţii sau acorduri de asistenţă juridică în materie civilă ori de dreptul familiei; declaraţia dată pe propria răspundere, autentificată de un notar public, din care să rezulte că viitorul soţ, cetăţean străin sau apatrid, nu este căsătorit şi îndeplineşte condiţiile de fond cerute de legea sa naţională pentru încheierea căsătoriei în România, pentru cetăţenii statelor care nu au misiune diplomatică sau oficiu consular acreditat în România ori care au statut de refugiat în România; pentru apatrizi, legea naţională este legea statului în care îşi
au domiciliul sau, după caz, reşedinţa; documente eliberate de către autorităţile locale competente, în conţinutul cărora se regăseşte termenul de valabilitate, iar în lipsa acestuia termenul este de maximum 3 luni de la emitere, în cazul cetăţenilor statelor pentru care D.E.P.A.B.D. a primit notificări din partea M.A.E. ori a misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare acreditate în România; proces-verbal întocmit în cazul oficierii căsătoriei între cetăţeni străini dacă nu cunosc limba româna sau un cetăţean străin care nu cunoaşte limba româna şi un cetăţean român ori între surdomuţi, precum şi declaraţii notariale ale viitorilor soţi, cetăţeni străini din care să rezulte că îndeplinesc condiţiile necesare încheierii căsătoriei în România.
Căsătoria se încheie după expirarea termenului de zece zile, în care se cuprind atât ziua când a fost făcută declaraţia de căsătorie, cât şi ziua în
care se oficiază căsătoria. Căsătoria se poate încheia înaintea expirării termenului de zece zile, pentru motive temeinice numai cu aprobarea primarului.
Dupa expirarea termenului de zece zile, căsătoria se poate încheia, până la expirarea termenului de 30 de zile de la data când a fost făcută declaraţia de căsătorie, cu reînnoirea certificatelor medicale, referitoare la starea sănătăţii viitorilor soţi.

Leave a Comment