Frigul dublează numărul locurilor în Adăpostul de noapte

 

Conducerea Adăpostului de noapte din Zalău a fost nevoită să suplimenteze numărul de paturi, de la 26 la 45, şi să extindă programul de funcţionare, în urma cererilor numeroase primite de la oamenii străzii pe fondul temperaturilor scăzute înregistrate în ultimele nopţi. Cum capacitatea maximă a Adăpostului este de doar 26 de paturi, cele 19 de locuri suplimentare au fost puse la dispoziţia celor fără un acoperiş deasupra capului în Centrul Social de Urgenţă, care funcţionează în acelaşi imobil în care se află şi Adăpostul de noapte, a declarat purtătorul de cuvânt al Primăriei Zalău, Manuela Ghiuruţan.

Potrivit sursei citate, tot pentru a veni în sprijinul beneficiarilor, programul Adăpostului a fost modificat, astfel că primirea în unitate se face la ora 18, în loc de 19, cu şedere până dimineaţa, la ora 9, în loc de ora 7.

Beneficiarii primesc, pe lângă cazare pe timpul nopţii, două mese zilnice, obiecte de igienă personală şi îmbrăcăminte. Articolele de îmbrăcăminte care sunt date celor cazaţi în Adăpost provin din donaţiile făcute de zălăuani la Centrul de Colectare a Ajutoarelor din cadrul Primăriei Zalău.

Purtătorul de cuvânt a explicat că Adăpostul de noapte este destinat persoanelor care domiciliază în Zalău, dar nu au locuinţă, condiţia să fie primiţi în unitate fiind ca ei să nu consume alcool sau substanţe halucinogene.

Şi, totuşi, la fel ca atâtea alte oraşe din ţară, Zalăul are şi oameni fără locuinţă pentru care sticla de alcool rămâne un refugiu de fiecare zi. Cum aceştia nu pot fi primiţi în Adăpostul de noapte, cel mai adesea sunt preluaţi de echipajele ambulanţelor şi duşi la Spitalul Judeţean de Urgenţă Zalău. În sala de aşteptare din Urgenţă, feriţi de frigul de afară, aceştia pot rămâne doar cîteva ore, după care ajung iar în stradă. Ca situaţia să aibă cât de cât o rezolvare, conducerea Direcţiei de Sănătate Publică Sălaj a cerut, la finalul anului trecut, Spitalului Judeţean de Urgenţă Zalău amenajarea unui Centru Social de Urgenţă, unde aceste persoane să se poată adăposti în perioada rece. În acest sens, a fost amenajat un salon mic, cu patru paturi, în secţia Reumatologie, însă până acum nu a fost înregistrat niciun beneficiar, a declarat purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean de Urgenţă Zalău, Codruţa Puşcaş. .

 

Leave a Comment