Peste 43.000 de salajeni cu o situatie materiala modesta – someri, pensionari cu venituri sub 400 de lei, cei ce primesc venitul minim garantat si persoanele cu handicap – vor beneficia in perioada urmatoare de alimente gratuite asigurate de Uniunea Europeana, potrivit oficialilor Consiliului Judetean (CJ) Salaj. Produsele alimentare se acorda in cadrul Planului anual european de furnizare de ajutoare alimentare in beneficiul persoanelor cele mai defavorizate (PEAD) 2010, care se aplica la nivelul intregii tari. Astfel, fiecare beneficiar din categoriile sociale amintite va ridica 15 kg de faina, 7 kg de malai, 3,6 kg de paste fainoase, 1,4 kg de biscuiti, 1 kg de zahar, 1 kg lapte praf.
Pana la finele anului, mai spun reprezentantii administratiei judetene, salajenii defavorizati vor primi 645,2 tone de faina, 301 tone de malai, 154,8 tone de paste fainoase, 60,2 tone de biscuiti, 43 tone de zahar si 43 tone de lapte praf. Valoarea tuturor acestor produse alimentare se apropie de 2 milioane de lei.
Pana in acest moment, Agentia de Plati si Interventii in Agricultura a achizitionat doar patru din cele sase tipuri de alimente asigurate de UE. Singurele produse care nu au ajuns inca in Salaj sunt zaharul si laptele praf, pe motiv ca licitatiile s-au desfasurat mai tarziu.
Potrivit lui Laurentiu Barna, director adjunct al Directiei pentru Asistenta Sociala si Protectia Copilului (DASPC) Salaj, la nivelul judetului exista doua depozite – la Jibou si Sarmasag – unde produsele vor fi inmagazinate pana ce vor fi distribuite primariilor si, ulterior, persoanelor defavorizate. In depozitul de la Jibou exista deja 48 tone de faina (din necesarul de 390 de tone), 60 tone de malai (din 192), 39 tone de paste fainoase (din 98), 23 de tone de biscuiti (din 37) si 30 de tone de zahar (din 35). La magazia din Sarmasag au ajuns 260 tone de faina, adica intrega cantitate necesara pentru beneficiarii din zona, 40 tone de malai (din 138), 39 tone de paste (din 65), intrega cantitate de biscuiti, adica 24 tone si 15 tone de zahar (din 23), a precizat Barna, adaugand ca repartizarea alimentelor catre administratiile publice locale este in curs de desfasurare si se va derula in baza unor grafice intocmite saptamanal. O parte din produse au ajuns deja la primariile din Bobota, Sarmasag, Bocsa, Chiesd, Simleu Silvaniei, Carastelec, Crasna, Camar si Zalau, pentru ca in urmatoarele zile alimente sa fie distribuite si la Coseiu, Ip si Varsolt, a mai spus reprezentantul DASPC Salaj.
Lista beneficiarilor a fost intocmita dupa bazele de date furnizate de Agentia Judeteana pentru Ocuparea Fortei de Munca Salaj, Casa Judeteana de Pensii, de primariile din judet, precum si de DASPC Salaj. Toate datele au fost centralizate si prelucrate, in sensul ca s-au eliminat dublurile, au fost verificate adresele persoanelor defavorizate. Cei mai multi beneficiari, 6.457 la numar, sunt la nivelul municipiului Zalau. Aproape jumatate dintre acestia sunt persoane cu handicap, carora li se adauga 1.800 de someri, aproape 1.200 de pensionari si 338 de beneficiari ai venitului minim garantat, a precizat Laurentiu Barna.