Flash-mob împotriva traficului de persoane

Ziua Europeană de Luptă împotriva traficului de persoane va fi marcată şi în judeţul Sălaj prin organizarea unor activităţi de tip flash-mob în oraşele Zalău, Jibou, Şimleu Silvaniei şi Cehu Silvaniei.
Potrivit reprezentanţilor Centrului Judeţean de Resurse şi Asistenţă Socială Sălaj, instituţie care organizează manifestările, flash-mob-urile vor avea loc joi, 18 octombrie, în cadrul proiectului de prevenire a traficului de fiinţe umane “Nu eşti de vânzare – Alege pentru binele tău!”.

Activităţile la care vor participa elevi si profesori, se vor derula după următorul program: Zalău, ora 14.30, pe platoul de marmură, Jibou, ora 13.30, pe platoul din spatele Primăriei, Cehu Silvaniei, ora 10.50, în Piaţa Trandafirilor, nr. 29 (în faţa magazinului Unicarm), Şimleu Silvaniei, ora 14.00, în Piaţa Avram Iancu (în faţa Bancii Transilvania).
Începând din 2007, ca urmare a recomandării Parlamentului European, precum şi a propunerii înaintate de către Comisia Europeană, data de 18 octombrie a fost desemnată „Ziua Europeană de luptă împotriva traficului de persoane”.

Alte articole

One Thought to “Flash-mob împotriva traficului de persoane”

  1. Anonim

    Funcționarii Centrului Judeţean de Resurse şi Asistenţă Socială Sălaj habar nu au ce este un flashmob. Manifestarile pe care le programează NU au nimic de-a face cu un flashmob. Dacă nu au citit, le dau un indiciu: ceea ce este anunțat în presă nu este prin definiție flashmob! Dar poate că bugetarii respectivi folosesc calculatoarele doar pentru „Solitaire”.

Leave a Comment