Fermieri sălăjeni la Târgul Finanţărilor Europene

Fermieri sălăjeni la Târgul Finanţărilor Europene

Patru producători agricoli din judeţul Sălaj vor participa în perioada 3-4 iunie la Târgul Finanţărilor Europene pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală din Cluj. Evenimentul este organizat de Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, în cadrul Expo Transilvania. Potrivit informaţiilor furnizate de Dorin Urs, directorul Oficiului Judeţean de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit Sălaj, la acest târg regional vor fi prezentate şi vor putea fi achiziţionate produse agroalimentare şi servicii specifice mediului rural, realizate la standarde europene prin proiectele finanţate cu fonduri nerambursabile acordate prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2007-2013.

Târgul regional APDRP aduce laolaltă beneficiarii proiectelor finanţate prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală şi Pescuit (PNDR) din Regiunea de Dezvoltare 6 Nord Vest, Satu Mare, precum şi reprezentanţi ai instituţiilor publice şi private implicate în implementarea PNDR în România, respectiv: Fondul de Garantare a Creditului Rural IFN SA, Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM şi instituţii bancare reprezentative pentru acordarea creditelor bancare solicitanţilor de fonduri europene. Acest eveniment original permite tuturor persoanelor, nu doar să vadă produsele tradiţionale şi serviciile realizate la standarde europene, dar şi să se informeze direct cu privire la etapele care trebuie parcurse pentru accesarea fondurilor nerambursabile pentru dezvoltarea unei investiţii, atât de la instituţiile abilitate, care le pot acorda informaţii avizate şi sprijin, cât şi de la cei care au beneficiat deja de fondurile nerambursabile acordate prin PNDR, a arătat directorul OJPDRP Sălaj.

La târgul de la Cluj vor fi prezenţi patru producători sălăjeni, care la standurile special amenajate de la Expo Transilvania vor prezenta şi vor vinde din gama de produse pe care le realizează, dar vor putea oferi şi detalii referitoare la modul de accesare proiectelor. Sălăjenii vor oferi spre vânzare: produse apicole, produse de panificaţie şi patiserie, legume şi flori. Cei patru producători sau fermieri sunt: SC BioRomial din Zalău (care a accesat proiectul Achiziţionarea de echipamente şi mijloace de transport specializate pentru procesare miere de albine ecologică în localitatea Zalău, în valoare de 204.833 de lei); Bodea Vasile PF (cu proiectul Extindere seră de legume în localitatea Hida-valoare nerambursabilă 302.250 de lei); SC Deco Flori SRL (Modernizarea fermei agricole Serele Jibou, 1,817 milioane de lei) şi SC Europan SRL (Modernizarea fabricii de pâine şi produse de patiserie prin dublarea capacităţii de producţie la SC Europan, valoare financiară nerambursabilă de 1,446 miloane de lei).

Evenimentul de la Cluj se înscrie în seria acţiunilor derulate în Campania de informare pentru Programul Naţionale de Dezvoltare Rurală – Fonduri Europene pentru Mediul Rural derulată de APDRP, prin care sunt prezentate oportunităţile de finanţare.

Leave a Comment