Eveniment important la Zalău. Elevi din România și Moldova se întrec în proiecte digitale

Biblioteca Județeană „Ioniță Scipione Bădescu” Sălaj, instituție de cultură aflată în subordinea Consiliului Județean Sălaj, în parteneriat cu Fundația „Progess”, găzduiește o nouă ediție a Târgului Hackathon Regional CODE Kids Sălaj, un eveniment unic, în care elevii talentați din cluburile de programare din România și Republica Moldova își prezintă proiectele digitale inovatoare. De la aplicații utile pentru comunități până la soluții ingenioase pentru probleme reale, publicul va descoperi creativitate, muncă în echipă și pasiunea unei generații care transformă biblioteca într-un hub al tehnologiei. Târgul nu este doar o competiție. Este un exercițiu de educație digitală, implicare civică și colaborare. Scopul său este de a oferi copiilor din mediul rural și urban mic oportunitatea de a demonstra că ideile lor pot schimba lumea, în timp ce comunitățile locale descoperă potențialul enorm al noii generații. Organizat de Fundația „Progress”, în parteneriat cu bibliotecile județene și alți colaboratori dedicați, evenimentul transformă Zalăul pentru o zi într-un hub al viitorului. „Suntem onorați să găzduim la Zalău această etapă regională a mișcării CODE Kids. Pentru noi, fiecare copil care învață să codeze reprezintă o investiție în viitorul comunității. Biblioteca devine, astfel, nu doar un spațiu al cunoașterii tradiționale, ci și un loc unde tehnologia și inovația prind viață. Îi felicit pe toți participanții și îi încurajez să creadă în puterea ideilor lor”, a declarat Mariana Marian, managerul Bibliotecii Județene Sălaj.

Echipe participante

Participă echipele: „RoboTIC Maniu” – Liceul „Iuliu Maniu” Oradea, Bihor; „RoboPlayTM” – Biblioteca Orășenească Tăuții-Măgherăuș, Maramureș; „SparkCoders” – Colegiul Național „Alexandru Papiu Ilarian” Târgu Mureș; „Spionii programării” – Biblioteca Județeană Satu Mare;  „RoboKids Zalău” – Biblioteca Județeană „I.S. Bădescu” Sălaj; „Clubul Micilor Creatori” – Biblioteca Comunală Bălan, Sălaj și „Coderii din Porolissum” – Biblioteca Comunală Mirșid, Sălaj. „Progress” este o organizație nonguvernamentală, înființată în anul 1996 în Bistrița, ce contribuie la dezvoltarea instituțiilor comunitare, a persoanelor și grupurilor vulnerabile și ajută oamenii să devină mai puternici prin educație, tehnologie, cercetare și inovație. Organizația oferă sprijin cetățenilor pentru a evolua, a-și valorifica potențialul și a atinge bunăstarea în comunități durabile și reziliente. Prin parteneriatele create, fundația se concentrează pe facilitarea învățării pe tot parcursul vieții, transferul inovației, crearea de competențe IT și STEM și dezvoltarea de noi metodologii pentru proiectarea participativă și incluziunea socială. În îndeplinirea obiectivelor și pentru a ajunge la orice grup social organizația folosește bibliotecile publice și spațiile comunitare din sate și orașe ca puncte focale de învățare și centre de inovație socială.

Program educational gratuit

CODE Kids România este un program gratuit dezvoltat de Fundația „Progress”, care propune o soluție de alfabetizare digitală în rândul copiilor din mediul rural și urban mic. Acesta a luat naștere în contextul în care aproape 50% din copiii de la țară iau note sub 5 la Evaluarea Națională, la matematică. De aceea, din 2017, fundația a inițiat, pilotat și rafinat învățarea programării pentru copiii de 10-14 ani din mediul rural folosind bibliotecile publice ca spații de învățare și bibliotecarii publici ca facilitatori ai învățării. Metodologia noastră se bazează pe cercetările fundamentale ale lui Sugata Mitra – modelul SOLE – Self Organizing Learning Environment (Medii de învățare auto organizate), cunoscut și ca modelul Școala din cloud. Proiectul are ca scop crearea unei mișcări naționale de coding și STEM în care copii, tineri, bibliotecari și voluntari din mediul rural și urban mic își dezvoltă competențele digitale și se implică în viața comunității din care provin prin rezolvarea unor teme digitale creative. Doar în anul 2024, Fundația Progress a coordonat 247 de cluburi active de programare în bibliotecile publice, școli sau sedii de ONG-uri din localități rurale și mic urbane, în 40 de județe din România, plus 34 de cluburi în Republica Moldova, iar în anul 2025 are 289 de cluburi aflate în 252 localități, dintre care 222 în România și 30 în Republica Moldova. Aici au învățat bazele programării până în prezent și câștigă competențe STEM (Știință, Tehnologie, Inginerie, Matematică) peste 14.000 de copii, pe două trepte de educație: începători și avansați. CODE Kids este o inițiativă națională de educație IT și STEM pentru copii, implementată de Fundația „Progress”, cu sprijinul financiar al Romanian American Foundation.

Leave a Comment