Potrivit informatiilor furnizate de primarul comunei Marca, Dumitru Rosan, diferite proiecte de reabilitare a infrastructurii comunei au fost demarate incepand cu anii precedenti, o parte dintre acestea urmand a fi finalizate pe parcursul anului curent.
Proiectul tehnic de asfaltare a drumurilor comunale a constituit o prioritate pentru edilul din Marca, insa finalizarea lucrarilor se va petrece abia in anul 2009. Momentan, lucrarile de asfaltare au acoperit o distanta de un kilometru, iar alti doi kilometri de covor asfaltic vor completa sectorul de drum deja asfaltat in cursul acestui an.
Un alt proiect important vizeaza reabilitarea altor sectoare de drum din comuna si a caminelor culturale.
Prin depunerea proiectului de executie pentru Masura 332, se vizeaza introducerea apei curente, a canalizarii in localitatile Marca, Sinteu, Lesmir.
Anul 2009 va aduce si finalizarea lucrarilor de canalizare si asfaltare pentru satele Port, Lesmir, Sumal, pe o distanta de 3, 4 kilometri.
Pe punct de finalizare se afla si realizarea serviciului de salubrizare ce cuprinde asociatia comunelor din arealul Vaii Barcaului prin programul Dezvoltarea colectarii selective a deseurilor in Microregiunea Valea Barcaului.
Reabilitarea scolilor si gradinitei din arealul comunal propune introducerea unui sistem de incalzire centrala, reparatii ale acoperisurilor, cat si montarea unor geamuri de tip termopan.
S-a realizat si o curte adecvata, un spatiu de joaca pentru copiii gradinitei din comuna.
In viitorul apropiat se intentioneaza construirea unei baze sportive si a unei mici piete agro-alimentare. In contextul realizarii bazei sportive se vor lua in calcul si posibilitatile de finantare prin intermediul Ministerului Dezvoltarii Regionale si Locuintei.