La doar cateva luni de cand a fost data uitarii nebunia cu gripa porcina, alta amenintare bate la portile Europei si pune in pericol sanatatea oamenilor. De aceasta data, problemele sunt cauzate de virusul West Nile, raspandit prin muscaturile tantarilor. Primele cazuri au aparut deja in Grecia, dar Ministerul Sanatatii a spus ca in Romania nu s-a inregistrat niciun caz. Numai ca amenintarea nu poate fi trecuta cu vederea, in conditiile in care inundatiile din aceasta vara ne-au lasat cu sute de terenuri peste care balteste apa, favorizand inmultirea roiurilor de tantari.
Trei persoane au murit in Grecia, in urma ciupiturilor unor tantari purtatori ai virusului West Nile, iar altele sunt spitalizate, la granita de nord a Bulgariei. Medicii au recoltat probe de la acestea din urma, pentru a izola virusul si a stabili despre ce boala este vorba, ca, mai apoi, sa poata prescrie si un tratament adecvat. Epidemiologii din cadrul Ministerului Sanatatii din Bulgaria au precizat ca medicii au inceput sa preleveze probe de la tantari, purici, capuse si rozatoare, din cauza ca virusul West Nile este unul foarte periculos. Odata ce o persoana este infectata, i se deterioreaza rapid membrana care protejeaza creierul, putandu-se ajunge la meningita.
Ministerul Sanatatii a anuntat ca in 2010 nu s-a inregistrat niciun caz de meningita West Nile pe teritoriul Romaniei. In tara noastra, in anul 1996, a evoluat cea mai mare epidemie de meningita West Nile din Europa, care a totalizat 393 de cazuri. Ca urmare a acestui fapt, incepand din 1997, autoritatile sanitare au implementat un sistem de supraveghere a acestei infectii la om, sistem care functioneaza si in prezent si care a relevat doua cazuri de imbolnavire cu virusul respectiv, in 2009.
Balti cu duiumul in urma inundatiilor din Salaj
Numai ca in 2009, Romania nu a fost maturata de valuri de inundatii, asa cum s-a intamplat in aceasta vara, cand sute de mii de hectare de teren au fost spalate de viituri. In urma lor, au ramas balti intregi cu apa statuta si terenuri ce erau odata agricole sunt acum mlastini in toata regula. Situatia este intalnita atat in Moldova, cat si in Salaj. Doar prin marirea luciului de apa a barajului Varsolt au fost acoperite cu apa 80 de hectare de teren de pe care proprietarii sperau sa stranga recoltele in toamna. De asemenea, in satele salajene, sunt mii de terenuri atat de infiltrate de apa, incat piciorul se scufunda la fiecare pas. Baltoace cu apa statuta pot fi intalnite si in municipiul Zalau, atat in fosta piata agroalimentara din centrul urbei, cat si prin cartierele Dumbrava, Porolisum si Stadion.
Toate aceste locuri sunt numai bune pentru a favoriza inmultirea roiurilor de tantari, in ciuda actiunilor de dezinsectie efectuate in oras de administratia locala. Ultima astfel de actiune a avut loc de Zilele Zalaului, cand echipele firmei de dezinsectie ce are incheiat contract de prestari servicii cu municipalitatea a imprastiat pe domeniul public substante menita sa distruga roiurile de insecte. Este doar o chestiune de timp pana roiurile de tantari apar din nou, intrucat nimeni nu ia in considerare asanarea baltilor si intretinerea corespunzatoare a beciurilor imobilului.
Plase la ferestre si pantaloni lungi
Ca urmare, este de preferat ca populatia sa respecte recomandarile formulate de specialisti si sa evite expunerea in zonele unde sunt tantari, asta pentru a fi prevenita aparitia unor cazuri de imbolnavire cu virusul West Nile.
Reprezentantii Ministerului Sanatatii sfatuiesc populatia sa foloseasca, pe cat posibil, imbracaminte cu maneci lungi si pantaloni lungi sau sa aplice substante chimice de indepartare a tantarilor. Tot pentru protectie, sunt utile plasele la ferestre si usi, iar recipientele cu apa statuta trebuie indepartate din jurul locuintelor.
Daca, totusi, apar simptome precum febra, dureri intense de cap, varsaturi, dureri articulare sau musculare, specialistii recomanda prezentarea de urgenta la medic, pentru diagnosticare si administrarea tratamentului
Meningita West Nile este o boala infectioasa, dar care nu se transmite direct, de la om la om. La nivel european, in ultimii ani, Italia, Ungaria si Franta au fost alte tari in care s-au confirmat cazuri de meningita West Nile.