După ce a trecut furtuna, Prefectura se laudă cu reuşita programului „Laptele şi cornul”

La mai bine de două luni de la debutul anului şcolar, programul privind furnizarea de fructe, lapte şi corn în instituţiile de învăţământ din judeţ este funcţionat în aproape tot judeţul. Informaţia a fost făcută publică marţi, 27 noiembrie, de către conducerea Prefecturii Sălaj prin intermediul unui comunicat de presă şi vine după o lungă perioadă de tăcere a oficialilor. Deşi licitaţiile pentru produsele alimentare acordate preşcolarilor şi elevilor au debutat cu întârziere şi s-au derulat cu poticneli, Prefectura, care coordonează, de altfel, Comisia judeţeană Sălaj „Programul pentru şcoli al României”, nu a venit cu nicio explicaţie pentru situaţia creată.

Acum, în schimb, când fructele, cornul şi laptele au ajuns pe mesele beneficiarilor, oficialii instituţiei au găsit de cuviinţă să transmită sălăjenilor că lucrurile par să se fi rezolvat. Potrivit comunicatului amintit, a fost semnat şi contractul de furnizare a laptelui pentru zona Zalău şi Şimleu Silvaniei, astfel că începând din 12 noiembrie, produsele sunt distribuite copiilor. Din 13 noiembrie, şcolarii şi preşcolarii din tot judeţul primesc şi produsul de panificaţie, urmând ca din 29 noiembrie, să le fie asigurate şi merele, excepţie făcând beneficiarii din Zalău, zonă pentru care ofertele au putut fi depuse până în 27 noiembrie.

Sursa citată a mai arătat că au fost sau urmează să fie încheiate acorduri-cadru până în anul 2020, interval în care nu va mai fi necesară derularea unor noi proceduri de achiziţie publică pentru furnizarea produselor amintite.
În urma propunerii Inspectoratului Școlar Județean Sălaj, membrii comisiei au stabilit că în primul semestruI al anului școlar 2018-2019 se vor organiza zile tematice dedicate consumului de fructe, iar în semestrul al doilea se vor organiza vizite la ferme de producere/procesare a laptelui și produselor lactate. În cadrul zilelor tematice dedicate consumului de fructe vor avea loc și degustări de fructe, fiecare copil urmând a primi o banană, o portocală și o pară.

Leave a Comment