Drumurile incurca socotelile consilierilor judeteni

Drumurile incurca socotelile consilierilor judeteni

Drumurile Salajului au fost si ieri tinta discutiilor consilierilor judeteni. Acestia si-au aratat nedumerirea fata de modul in care sunt prevazute sumele in unele proiecte, fara a fi prezentate lucrarile prin deviz. Mai precis, in cadrul sedintei de Consiliu Judetean, ieri s-a aprobat proiectul de hotarare referitor la reabilitarea drumului judetean DJ 108 A, de la limita cu judetul Cluj-Buciumi-Agrij.

In proiect, asa cum a mentionat presedintele CJ, Tiberiu Marc s-au prevazut 24,557 milioane de lei pentru constructii, 19,500 milioane de lei pentru refacerea sistemului rutier, 1,710 milioane de lei pentru consolidari, 1,115 milioane de lei pentru lucrari la poduri, 1,103 milioane de lei pentru refacerea santurilor. Dar, asa cum remarca Dan Ghiurco, peste 568.913 lei s-au prevazut pentru lucrarile de constructii, comisioane si taxe, si paradoxal, pentru cheltuieli neprevazute si costuri diverse s-a alocat o suma mai mare, respectiv, de 629.498 lei, fara a se explicita aceasta valoare printr-un deviz.

Csoka Tiberiu, vicepresedinte al CJ, a sustinut in replica ca nu este nicio greseala si ca investitia de pe acest drum are repere financiare apropiate de cele ale drumului Ciucea-Varsolt. Reprezentantul executivului judetean a mai amintit ca si la refacerea drumului judetean ce traverseaza localitatea Moiad, pe o lungime de numai 11 kilometri, s-au investit 330 de miliarde de lei vechi si, fata de previziunile initiale, a fost mai fost nevoie de fonduri pentru lucrarile neprevazute, tronsonul fiind afectat de alunecari de teren. Csoka Tiberiu a mai mentionat ca valoarea totala a reabilitarilor pe DJ 108A, va fi stabilita prin licitatia pentru achizitiile de lucrari. In final, Ioan Mocan a propus ca diferenta ramasa dupa licitatie ca economie la bugetul judetului sa fie utilizata pentru repararea drumului de la Vanatori la Nusfalau.

Leave a Comment