Drumuri judetene circulabile

Drumuri judetene circulabile

Iarna usoara nu a afectat prea tare lucrarile de intretinere a drumurilor judetene efectuate in cursul anului trecut, asa ca, in acest an, ne putem astepta la efectuarea unor lucrari mai de anvergura pe cei circa 530 de kilometri de drum judetean care sunt in administrarea Consiliului Judetean Salaj.

Vicepresedintele CJS, Mircea Ghiurco, ne-a declarat ca, pentru acest an, se are in vedere efectuarea unor tratamente bituminoase, a unor plombari, amenajari de acostamente si lucrari de toaletizare a marginilor drumurilor, reparatii ale unor poduri – care in cateva cazuri vor fi refacute chiar in totalitate etc.

80 de kilometri de tratamente bituminoase vor fi aplicate pe drumurile judetene ale Salajului, in acest an, pe unele tronsoane principale cum ar fi Agrij – Jibou – Benesat (40 de kilometri), Zalau – Cehu Silvaniei (26 de kilometri) si Surduc – Cristolt – 10 kilometri.

Refaceri de poduri vor fi executate in Crasna – peste Valea Marinului, in Cizer si Guruslau, iar plombarile se vor extinde pe toata reteaua de drumuri judetene, acolo unde va fi cazul. Mircea Ghiurco a mai mentionat ca sectoarele de drum grav afectate, la care nu se poate interveni nici cu plombari si nici cu tratamente bituminose, se vor reface cu turnarea unor covoare asfaltice.

Vom avea drumuri pe care se va putea circula, a promis Ghiurco. Licitatiile pentru executia lucrarilor au fost deja derulate, bugetul actual pentru intretinerea drumurilor judetene fiind, la aceasta ora, in valoare de 68 de miliarde de lei. Va mai trebui sa cautam inca 7-8 miliarde, astfel incat sa facem tot ce ne-am propus, a mai spus vicepresedintele CJS.

Leave a Comment