Donație: echipamente de protecție pentru o grădiniță din Zalău

O nouă donație din partea Crucii Roșii filiala Sălaj constând în materiale de protecție, a fost realizată la Grădinița cu Program Prelungit ”Ion Creangă” din municipiul Zalău. Este vorba despre 50 de viziere, 30 de combinezoane, 25 de litri de dezinfectant, 400 de mănuși, 400 de măști și 400 de botoșei de unică folosință. Donația a fost realizată în urma unei solicitări venite prin intermediul Inspectoratului Școlar Județean Sălaj din partea unității de învățământ precizate. ”Toate produsele donate vin în sprijinul procesului educațional pe perioada vacanței de vară, când Grădinița cu Program Prelungit <<Ion Creangă>> din Zalău va asigura pe tot parcursul lunii iulie primirea copiiilor din șase grădinițe din municipiu”, au declarat reprezentații Crucii Roșii – filiala Sălaj. În cursul săptămânii trecute, filiala sălăjeană a Crucii Roșii a sprijinit activitatea Secției de Boli Infecțioase din cadrul Spitalului Județean de Urgență Zalău, deopotrivă cadrele medicale și pacienți, tot printr-o donație de materiale de protecție în lupta cu Covid-19: un aparat de purificare aer, combinezoane, mănuși medicale, dezinfectant și apă potabilă îmbuteliată.

Alte articole

Leave a Comment