Pensionarii salajeni ar trebui sa renunte la mesele festive organizate cu ocazia Zilei Internationale a Persoanelor Varstnice, sarbatorite in fiecare an la data de 1 octombrie, potrivit declaratiilor facute ieri, intr-o conferinta de presa, de liderul Sindicatului Liber al Pensionarilor Salaj, Ilie Gorgan. Potrivit acestuia, varstnicii membri de sindicat sunt sfatuiti sa nu sarbatoreasca aceasta zi in semn de protest fata de atitudinea oamenilor politici in fata pensionarilor. Ce am putea face la o astfel de festivitate? Sa cantam, sa-l slavim pe conducatorul corabiei, carmaciul care o scufunda? Asa ca am hotarat sa nu cream ocazia pentru a ne transmite (oamenii politici n.r.) cat de importanti suntem noi, pensionarii, de Ziua Internationala a Persoanelor Varstnice. Nu putem sa ne bucuram, cand de fapt ar trebui sa plangem, sa ne simtim umiliti, a precizat presedintele SLP Salaj.
Sindicalistii sunt nemultumiti pentru faptul ca drepturile lor legale de majorare a pensiilor au fost amanate pana in anul 2012, cu specificarea ca doar daca se vor gasi fonduri pentru cresterea pensiilor, a mentionat Ilie Gorgan. De asemenea, sunt revoltati pentru decizia de impozitare a pensiilor si de retinerea a 5,5 procente din pensie in fondul de sanatate. Fac un apel astfel tuturor pensionarilor din judet sa se solidarizeze si sa sustina sindicatul in apararea drepturilor si intereselor varstnicilor. Ii rog sa nu fie suparati ca nu am creat prilejul de a ne aduna si povesti la un pahar de tuica si cateva felii de cozonac, la fel ca anii trecuti. Acesta este modul nostru de a protesta, sustine Gorgan.
Anul acesta, pentru organizarea evenimentelor de 1 octombrie, din bugetul Ministerului Muncii au fost alocati 6.500 de lei. Ilie Gorgan s-a aratat extrem de nemultumit de aceasta suma, in conditiile in care anul trecut sindicatul a primit cu 4.000 de lei mai mult. Din fondul alocat anul trecut de la minister, dintr-un fond al sindicatului si alte sponsorizari, am reusit sa organizam o masa pentru aproximativ 500 de persoane, dar si sa oferim pachete cu alimente pentru circa 750 de pensionari cu probleme deosebite financiare si de sanatate. Anul acesta, pentru ca nu vom organiza nicio festivitate, vom aloca aceste fonduri, si asa putine, doar pentru pachetele acordate varstnicilor cu probleme, a afirmat liderul SLP Salaj. Potrivit acestuia, pachetele vor contine cate un kilogram de faina de grau, faina de malai, orez, zahar, paste fainoase, un litru de ulei si unul de suc, o conserva de carne de porc, o ciocolata si doua pungi. Valoarea totala a unui pachet este de 41 de lei. Cei aflati in situatii deosebite vor beneficia de aceste ajutoare dupa ce vor depune, in prealabil, o cerere la sindicat, si doar dupa realizarea anchetelor sociale. Vom stabili ulterior numarul de beneficiari ai acestor ajutoare, ce vor fi acordate in preajma sarbatorilor de iarna si nu de ziua noastra, a declarat Gorgan.
Liderul SLP Salaj sustine ca renunta si la organizarea unui miting de protest pe plan local, actiuni programate la nivel national de sindicat pentru data de 4 octombrie. Initial am stabilit ca vor participa aproximativ 600 de pensionari la mitingul de protest, in fata Prefecturii Salaj, stabilit pentru data de 4 octombrie. Am renuntat si la aceasta activitate pentru ca nu aduce niciun rezultat, a spus Ilie Gorgan. Nemultumirile acestora vizeaza indexarea pensiilor conform noii legi, impozitatea pensiilor sub 1.000 de lei si retinerea procentului pentru asigurari de sanatate. Daca nu a fost de acord cu anularea festivitatilor de ziua noastra, prefectul s-a aratat multumit de renuntarea la actiunile de protest, a declarat liderul sindical.
Autoritatile se pregatesc de sarbatoare
De cealalta parte, prefectul judetului Salaj, Vegh Alexandru, sustine ca va avea loc un moment festiv pentru serbarea Zilei Internationale a Persoanelor Varstnice. Potrivit unui comunicat de presa remis de Institutia Prefectului Salaj, in cadrul sedintei din luna septembrie a Comitetului Consultativ de Dialog Civic pentru Problemele Persoanelor Varstnice, reprezentantii majoritatii organizatiilor de pensionari din Salaj – cu exceptia lui Ilie Gorgan, presedinte al Sindicatului Liber al Pensionarilor Salaj – au hotarat, de comun acord, sa marcheze si in acest an Ziua Internationala a Persoanelor Varstnice.
Privitor la pozitia publica a reprezentantului Sindicatului Liber al Pensionarilor Salaj, Ilie Gorgan, privind refuzul de a participa la manifestarile mentionate anterior, prefectul Vegh Alexandru atentioneaza asupra faptului ca un eveniment dedicat varstnicilor nu merita si nu trebuie politizat. Este o zi speciala, un semn de respect pentru varstnicii nostri. Asemenea evenimente nu trebuie nici politizate si nici transformate in actiuni sindicale. Cred ca cei care ne-au crescut si ne-au sprijinit pentru a ajunge unde suntem astazi – parintii si bunicii nostri – merita mai mult decat scandaluri cu tenta politica, declara prefectul Vegh Alexandru.
Manifestarile prilejuite de Ziua Internationala a Persoanelor Varstnice, la care vor fi invitate autoritati locale si judetene, alaturi de toti pensionarii din judet, vor avea loc vineri, 30 septembrie, incepand cu ora 11, in Sala de Conferinte Porolissum a Consiliului Judetean Salaj. Programul include si un scurt spectacol folcloric, realizat in colaborare cu Centrul de Cultura si Arta Salaj.