De la Guvern, ajutoare financiare de urgență în Sălaj

Mai multe familii sau persoane singure care se află în situații de necesitate în urma unor incendii sau probleme grave de sănătate, din mai multe județe ale țării, inclusiv Sălaj, vor primi ajutoare de urgență. Decizia privind acordarea acestor ajutoare a fost aprobată, printr-o hotărâre de guvern la finalul săptămânii trecute. Ajutoarele de urgență  sunt valoare totală de 393.100 de lei pentru sprijinirea a 116 familii și persoane singure care se află în situaţii de necesitate în urma unor incendii sau au probleme grave de sănătate sau riscă excluziunea socialăAstfel, Guvernul acordă 136.000 de lei pentru 26 familii și persoane singure din județele: Bacău, Botoșani, Buzău, Cluj, Galați, Giurgiu, Iași, Neamț, Olt, Sălaj, Suceava, Vâlcea și Vaslui, care se află în situații de necesitate cauzate de incendii. Hotărârea de Guvern care a fost adoptată și care urmează să apară în Monitorul Oficial are în vedere doi beneficiari din județul Sălaj care vor primi, fiecare, câte 5.500 de lei. De asemenea, 90 de familii și persoane singure din județele: Bacău, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău, Călărași, Dâmbovița, Dolj, Galați, Hunedoara, Ialomița, Iași, Mehedinți, Neamț, Olt, Sălaj, Sibiu, Teleorman, Vâlcea, Vaslui și municipiul București, care se confruntă cu situații deosebite în urma unor probleme grave de sănătate ori alte cauze care pot conduce la riscul de excluziune socială vor primi suma totală de 257.100 de lei. În Sălaj, pe lista ajutoarelor de urgență la acest capitol se află un singur beneficiare care va primi suma de 2.500 de lei. Ajutoarele de urgenţă aprobate de Executiv vor fi acordate în baza anchetelor sociale făcute de agențiile teritoriale pentru plăți și inspecție socială și sunt suportate din bugetul Ministerului Muncii și Protecției Sociale.

Leave a Comment